Valeria Schelean: „PSD și sateliții săi parlamentari reiau asaltul împotriva luptei anticorupție”

modelmic

Camera Deputaților a adoptat astăzi în mod tacit două modificări la legea ANI care reglementează integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean susține că, prin adoptarea tacită a acestor modificări, PSD și sateliții săi parlamentari reiau asaltul împotriva luptei anticorupție. 

Prin cele modificări sunt schimbate complet sanctiunile care erau impuse aleșilor care erau găsiți incompatibili sau în conflict de interese. Până în preznet, conform legii aflate încă în vigoare, în urma unei decizii definitive de incompatibilitate aleșii, locali sau parlamentari, nu mai au dreptul sa ocupe nicio funcție de demnitate publică timp de 3 ani. Modificările legislative adoptate tacit de deputați schimbă această regulă. Dacă modificările vor fi adoptate de Senat, care este cameră decizională, aleșii găsiți incompatibili vor putea să ocupe o altă funcție, mai puțin cea în care au fost găsiți incompatibili.

Deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean, afirmă că cele două inițiative legislative de modificare la legea ANI au trecut tacit de Camera Deputaților, pentru că majorității parlamentare îi este teamă de o dezbatere publică pe orice fel de proiecte legislative care reglementează domeniul justiției.

Aceste proiecte, care au adus modificări, de altfel, neconstituționale la legea ANI, au trecut tacit de Camera Deputaților pentru că, la ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități din data de 28 aprilie 2015, d-nul Eugen Nicolicea, ministrul care îi asigura lui Victor Ponta o bună colaborare interinstituțională cu Parlamentul, nu știa dacă aceste proiecte trebuiau dezbătute de Camera Deputaților ca și primă cameră sesizată sau, dimpotrivă, ca și cameră decizională. Atât de mult timp i-a fost necesar d-nului ministru să se lămurească cu privire la acest aspect, încât, între timp, termenul de 45 de zile până la adoptarea tacită a acelor două proiecte a fost împlinit.

Pentru că nu aș putea bănui vreun ministru al cabinetului Ponta că nu are pregătirea profesională să citească corect Constituția, singura concluzie pe care o pot trage din acest comportament al parlamentarilor din arcul guvernamental este aceea că PSD nu a renunțat la tactici precum cele din Marțea Neagră, menite să decredibilizeze instituția Parlamentului și să blocheze orice demersuri făcute în lupta anticorupție”, susține Schelean.

Deputatul PNL de Caraș-Severin mai susține că prin adoptarea acestor modificări se încalcă decizia nr. 418/2014 a Curții Constituționale, decizie care, potrivit legii fundamentale, este definitivă și general obligatorie, iar Parlamentul avea îndatorirea constituțională de a modifica legislația numai în sensul punerii acesteia în acord cu hotărârile CCR, iar nu în sensul invalidării deciziei CCR.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei