Partidul Național Liberal a reușit să oprească cea mai recentă încercare de a organiza în Parlament un puci anti-justiție, precum cel din Marțea Neagră, pus la cale de majoritatea guvernamentală, susține deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean. Acesta face referire la 20 de proiecte legislative care erau trecute pe ordinea de zi a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților de săptămâna viitoare și care vizau modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
„În urma demersurilor membrilor PNL din Comisia Juridică a Camerei Deputaților, ordinea de zi a fost retrasă de pe pagina de internet a instituției, urmând ca în cadrul ședinței Biroului Comisiei Juridice, din data de 8 iunie, ora 11.00, să fie discutată și adoptată o nouă ordine de zi. PNL a reușit să dejoace, astfel, planurile celor care doreau să saboteze, prin încercări politice și legislative, lupta anti-corupție.
Considerând că este de datoria noastră să ne opunem oricăror tentative de opri sau încetini lupta anti-corupție, membri PNL au înaintat o solicitare către Președintele Comisiei Juridice, d-nul Bogdan Ciucă, prin care i se punea acestuia în vedere faptul că, potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, mai exact potrivit art. 47 lit. a), doar biroul fiecărei comisii poate propune ordinea de zi, solicitându-i-se convocarea Biroului Comisiei Juridice, pentru ca acest for să stabilească ordinea de zi a ședinței Comisiei juridice de marți. Demersul reprezentanților PNL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 48, lit. c) din Regulament, care prevăd că președintele comisiei are ca atribuție convocarea biroului acesteia”, susține Valeria Schelean prin intermediul unui comunicat de presă.
Karina TINCUL
