USL nu mai există. Sorin Frunzăverde reiterează un proiect lăsat în stand by
Conducerea PNL a adoptat, marţi seara, rezoluţia privind iesirea liberalilor de la guvernare. Motivaţia ruperii acestei alianţe de la care românii aveau mari aşteptări, a fost prezentată de Crin Antonescu şi a constat, cităm “Prin încălcarea repetată şi flagrantă, la un prag inacceptabil, a unor elemente de alcătuire a Guvernului de catre premierul Ponta, PNL a decis să pună capat unei crize prelungite artificial de premier (…) retragerea ministrilor sai din acest Cabinet, impreuna cu demisia tuturor demnitarilor PNL: secretari de stat, şefi de agenţii, poziţii asimilate.
Declaraţie furtunoasă, cu efecte pe măsura ei, cu bocete pontoase şi rugăminţi tăricene pe scările Palatului Victoria.
La 48 de ore de la desfacerea acestui ,,mariaj politic”, la Reşiţa, în capitala Banatului de Munte, într-o strânsă legătură cu evenimentele fierbinţi de la Bucureşti, vicepreşedintele PNL din România, Sorin Frunzăverde s-a exprimat extrem de succint în legătură cu viitorul scenei politice româneşti. ,,Cred că este momentul unei puternice construcţii de dreapta în România, formată din politicienii de dreapta şi , desigur, a grupărilor de dreapta din România”, a afirmat astăzi Sorin Frunzăverde, politicianul de a cărui nume se leagă naşterea USL – astăzi o alianţă defunctă şi de al cărui nume se va mai auzi cu certitudine la nivel naţional.
Ascultaţi mai jos declaraţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi vicepreşedinte la nivel naţional al PNL, Sorin Frunzăverde:
Sergiu Taban

