UNPR Reșița acuză: „Administrația orașului nu consideră prioritare investițiile”

modelmic

Gheorghe Jenar, președintele UNPR Reșița analizează dur modalitatea în care autoritățile locale reșițene gestionează bugetul alocal pe acest an.

 

Conducerea UNPR acuză Primăria de faptul că nu are ca și prioritate investițiile, ci cheltuie mai degrabă resursele financiare pe asistență socială.

Declarația lui Jenar este însoțită și de o serie de cifre care să-i întărească ideea. Potrivit acestuia, din bugetul pe 2016 de aproape 31 de milioane de euro, Reșița cheltuie peste 3,2 milioane de euro pe asistență socială. Problema nu ar fi că se alocă bani sub formă de ajutor social, ci faptul că acești bani sunt distribuiți haotic și nu țin cont de nevoile reale ale comunității.

„Observăm că se realizează de 3.2 ori mai puține investiții în oraș decât își propune administrația și asta se întâmplă în mod sistematic de ani buni, fondurile de investiții fiind create greu și în general prin vânzarea domeniului privat al municipiului.

Administrația orașului nu consideră prioritare investițiile. Administrația consideră prioritare fondurile alocate Direcției de Asistență Socială. Fondurile alocate pentru asistență socială în 2016 sunt de 14.481 mii lei, adică 3.2 milioane de euro, cu 2.000 mii lei mai mari ca în 2015, împărțite astfel:

Asistența acordată persoanelor în vârstă – 0 lei

Asistență socială în caz de boli și invalidități – 7.206 mii lei

Prevenirea excluderii sociale – 405 mii lei

Alte cheltuieli în domeniul asistenței sociale – 6.311 mii lei

Problema este  neacordarea de asistență socială persoanelor în vârstă și alocarea exagerată, a 1.4 millioane euro, pentru acordarea de ajutoare financiare (analize medicale, medicamente, alimente și facturi restante la utilități)”, explică președintele UNPR Reșița.

 

Jenar vine cu soluții! „Trebuie să vindecăm problema nu să o lăsăm să devină cronică”

 

Gheorghe Jenar nu se rezumă doar la a critica modul în care sunt gestionați banii locali la nivelul municipiului, ci vine cu o serie de soluții pe care UNPR le consideră potrivite.

Reorganizarea sistemului de acordare a ajutoarelor financiare ar fi o variantă, susține Jenar.

„Pentru persoanele în vârstă:   

  1. Subvenționarea cu 25% a cheltuielilor cu medicamentele pentru pensionarii cu limită de vârstă, cu domiciliul stabil în Reșița înainte de 01.01.2016.
  2. Finanțarea extinderii capacității de cazare a centrelor de îngrijire pentru persoane vârstnice
  3. Readucerea serviciului de transport în gestiunea autorității publice și acordarea de transport gratuit pentru persoanele vârstnice pe baza prezentării buletinului.

Doar în luna februarie au fost plătite firmei private de transport, 47.420 tichete de calatorie pentru varstnici in valoare de 66.388 lei. Aceste sume vor fi folosite eficient de administratie.

Pentru că sunt pregătit în asistență medicală, socială și educațională, cu atât mai mult doresc să fiu corect  față de cheltuirea banului public mai ales în aceste domenii sensibile și mai ales față de cei care constituie aceste fonduri prin taxe și impozite. Trebuie să vindecăm problema nu să o lăsăm să devină cronică.

Reșița aparține celor care votează, așadar vă invităm la vot!”, a mai adăugat Gheorghe Jenar.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. BAZINGA

    “Mi-au udat obrajorii lacrimele si ma doare sufletul la asa vorbe inaltatoare,ma gandesc la tarisoara mea,la Romaniaaaaaaaaaaaaa!!!”Oare cine a zis chestia asta din final ,cu tarisoara?Doamne,cat sunt de ridicoli!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei