Universitatea Eftimie Murgu din Reșița primește bani de la Ministerul Educației pentru dotarea laboratoarelor

uem

Universitatea Eftimie Murgu din Reșița va primi 160.000 de lei de la Ministerul Educației pentru dotarea laboratoarelor din cadrul Facultății de Inginerie și Management. Este pentru cel de-al treilea an consecutiv în care universitatea reșițeană reușește să obțină fonduri pentru modernizarea bazei materiale.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, prin Facultatea de Inginerie și Management, a aplicat și câștigat prin Fondul de Dezvoltare Instituțional (FDI) al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) un nou proiect menit să sprijine dotarea laboratoarelor din domeniul tehnic: Laboratoare moderne – studenți informați, în valoare de 160.225 lei”, anunță prorectorul UEM, Cristian Chioncel.

Obiectivul general al proiectului constă în modernizarea bazei materiale utilizate pentru susținerea activităților didactice aplicative din domeniul ingineriei, în vederea pregătirii profesionale a studenților. În cadrul proiectului se vor realiza patru standuri moderne, prevăzute cu sisteme de comandă și comunicare care permit și interacțiunea on-line, menite să fie utilizate în cadrul lucrărilor aplicative (laborator, practică, cercetare) din domeniile inginerie electrică, informatică aplicată și mecanică.

„Pentru utilizarea aparaturii moderne, se vor efectua sesiuni de perfecționare a cadrelor didactice și sesiuni de pregătire profesională a studenților de la specializările inginerești, cu scopul de a dezvolta competențele și abilitățile practice, urmând de asemenea ca noile dotări să fie promovate și în rândul elevilor din regiune, prin sesiuni instructiv-educative”, mai precizează Chioncel.

 

Karina TINCUL

 

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei