„Unde-i pisica s-o prind și s-o……“

a
Ei dar câte nu spune omul la beție, asemeni șoricelului după ce mănâncă o boabă de strugure… La fel s-a întâmplat și în această noapte (vineri spre sâmbătă), în municipiul Caransebeș.
Bărbatul, protagonistul întâmplării cu polițiști din municipiul de pe Sebeș, și-a luat ieri topoarele de acasă, două la număr, obosite și tocite după câte lemne au spart în iarnă, și a plecat la „oraș“ să le ascută. Operațiunea, destul de simplă în sine, l-a bucurat nespus pe eroul nostru care s-a gândit că o asemenea realizare trebuie sărbătorită. Și pentru că la bar băutura e scumpă, și-a luat la pachet și s-a cinstit ca orice român bucuros de marea realizare.

b
Atâta doar că miezul nopții l-a prins singur pe mijlocul drumului, cu topoarele în plasă, agitându-se nevoie mare și explicând eternității cât de voinic este el și ce mare realizare a avut în ziua precedentă. De prins l-a prins și un echipaj al poliției municipale, care l-a luat la întrebări. Pentru că bărbatul s-a dovedit recalcitrant, pentru că nu a vrut să se legitimeze și mai ales pentru că polițiștii nu au vrut în ruptul capului să-i recunoască marea realizare, respectiv ascuțirea topoarelor, s-a ales cu o pereche de brățări metalice, marca Poliția Română, și a fost escortat la secție.

După câteva ore în care aburii alcoolului s-au mai risipit, iar pe prietenul Bachus l-a prins somnul, bărbatul a fost eliberat. Pentru a nu uita pățania a fost recompensat cu o diplomă (respectiv un proces verbal) și un premiu în valoare de 2.000 de lei la legea 61/1991, pentru tulburarea liniștii publice, ne-a precizat Alina Boeru – purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Probabil va fi mai atent acum la ascuțirea topoarelor, nu de alta dar de banii ăștia ar fi putut să-și cumpere lemnele gata tăiate și sparte. Revin și întreb: „Unde-i pisica s-o prind și……“

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei