Un nou traseu turistic în Caraș-Severin, realizat de voluntari! Patru mori de apă au fost reabilitate în două zile

modelmic

Peste 60 de voluntari s-au adunat la finalul săptămânii trecute în localitatea Gârnic, din Caraș-Severin pentru a reabilita patru mori de apă, incluse acum într-un traseu turistic. Cele patru mori de apă sunt din lemn și au ciutură, o roată care, sub forța apei, face ca tot angrenajul să se miște, iar roțile din piatră să macine făina. Acțiunea de zilele trecute face parte dintr-un proiect de salvare a patrimoniul mulinologic din județul Caraș-Severin, derulat de asociația Acasă în Banat și Fundația Orange.

În cele două zile de intervenție, voluntarii au renovat patru dintre cele nouă mori de apă care mai există și astăzi pe raza localității Gârnic. Au schimbat acoperișurile la două dintre mori, au reparat fundația uneia, au defrișat zonele din jurul morilor și au eliberat canalele de apă. Ei au tratat lemnul și au făcut mici reparații, astfel încât morile să poată măcina cât mai bine. Mai mult, au reușit să realizeze un traseu turistic de aproximativ 1 km, cu indicatoare către mori, astfel încât turiștii care ajung în zonă să se poată bucura de natură, de apă și de morile care macină după o tehnică străveche.

Asociația Acasă în Banat a realizat anul trecut o inventariere a tuturor morilor de apă din județul Caraș-Severin. Am fotografiat și inventariat 250 de mori de apă, este un patrimoniu imens care poate fi exploatat turistic, ecologic și gastronomic de către comunitățile locale. Astfel, alături de Fundația Orange, am demarat proiectul„Salvăm Morile de Apă”, prin care ne dorim să repunem în valoare, cu ajutorul voluntarilor, nu mai puțin de 10 mori din 3 comunități ale Banatului de Munte. La final, vom avea 10 mori refăcute, reparate, funcționale, care să macine în continuare ca acum un secol, care să poată primi vizitatori și să promoveze produsele locale”, a explicat Radu Trifan, coordonator de proiect și președintele Asociației Acasă în Banat.

Foto-interventie-mori-Garnic (20)Foto-interventie-mori-Garnic (1)Foto-interventie-mori-Garnic (5)Foto-interventie-mori-Garnic (2)Foto-interventie-mori-Garnic (7)

Conform lui Andrei Amarghioalei, Shop Manager Orange România și coordonator proiect din partea Fundației Orange, 25 de angajați ai companiei din București, Timișoara, Arad, Craiova și Drobeta-Turnu Severin au dat o mână de ajutor pentru ca aceste construcții arhaice valoroase să-și recapete frumusețea și mai ales, utilitatea de odinioară.  „Atmosfera a fost minunată și așteptăm cu nerăbdare următoarea intervenție din luna august”, a precizat acesta.

Foto-interventie-mori-Garnic (11)Foto-interventie-mori-Garnic (14)Foto-interventie-mori-Garnic (13)Foto-interventie-mori-Garnic (17)

Cred că dincolo de latura turistică, vrem să avem și pe mai departe aceste mori și să predăm ceva autentic generațiilor viitoare, nu doar kitschuri pe care le vedem la tot pasul. Cred că atmosfera din preajma unei mori, mirosul de făină proaspăt măcinată, sunt lucruri pe care orășeanul de rând nu are de unde să le știe. Trebuie să vii aici, să le vezi, să faci cu dăruire, pentru că suntem datori să dăm ceva înapoi comunităților. Cred că morile vor supraviețui mult timp de acum încolo”, a declarat Marius Florin Streza, șef secție – Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu.

În total, prin proiectul „Salvăm Morile de Apă”,10 mori de apă din localitățile Gârnic, Pârvova (comuna Lăpușnicel) și Șopotu Vechi (comuna Dalboșeț) își vor recăpăta farmecul de odinioară și vor fi pregătite să întâmpine turiștii.

Foto-interventie-mori-Garnic (3)Foto-interventie-mori-Garnic (4)Foto-interventie-mori-Garnic (6)Foto-interventie-mori-Garnic (8)Foto-interventie-mori-Garnic (12)Foto-interventie-mori-Garnic (10)Foto-interventie-mori-Garnic (16)

 

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei