Un minor și-a văzut moartea cu ochii sub roțile unui microbuz școlar!

modelmic

Un incident de-a dreptul șocant a avut loc ieri la Reșița. Un minor de doar 12 ani s-a trezit sub roțile unui microbuz școlar din cauza neatenției șoferului. Deznodământul putea fi tragic.

Incidentul a fost cauzat de șoferul microbuzului care conducea pe strafa Văliugului din municipiu. La intrare într-o stație special amenajată pentru mijloacele de transport în comun, acesta s-a trezit cu băiatul sub roțile mașinii.

Micuțul s-a împiedicat în timp ce alerga cu mai mulți colegi în direcția microbuzului, căzând pe carosabil. Șoferul nu l-a observat întins pe jos, câlcându-l cu roata din spate pe laba piciorului stâng.

Norocul a făcut ca băiatul să scape ca prin urechile acului, ajungând la spital doar cu răni minore, fără a fi nevoie de internare.

„Minorul, însoţit de bunică s-a prezentat la Spitalul Judeţean din Reşiţa, iar în urma investigaţiilor medicale nu a fost necesară internarea acestuia. Conducătorului auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ. I s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, explică Ancuța Chețan, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

 Alexandra JURCA

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei