Un cetățean de onoare al municipiului Reșița va fi beatificat de Papa Francisc!

Consilierii locali reșițeni au votat săptămâna aceasta îndreptarea unei erori materiale apărute la un proiect de hotărâre adoptat în urmă cu șapte ani de zile. Proiectul se referea la acordarea titlului de cetățean de onoare episcopului martir dr. Valeriu Traian Frențiu, până în prezent sigurul episcop, indiferent de confesiune, născut la Reșița.

Greșeala adusă în atenția aleșilor locali se referea la faptul că distincția era acordată „post-mortem defunctului Valeriu Traian Frențiu”. Drept urmare, săptămâna acesta s-a votat îndreptarea erorii și rectificarea articolului respectiv, prin înlăturarea cuvântului defunct, după cum urmează:

„Se acordă titlul de cetățean de onoare al municipiului Reșița, post mortem Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu, în semn de omagiu pentru contribuția marcantă adusă comunității locale în domeniul culturii și literaturii”.

Din expunerea de motive ce însoțește proiectul de hotărâre aflăm că „în curând, la Vatican, se va finaliza procesul de Beatificare a episcopilor martiri greco-catolici, iar Reșița va avea primul sfânt al Bisericii. În volumele editate cu acest prilej, care au ajuns în fața sfântului părinte Papa Francisc se regăsește și biografia acestui ierarh reșițean și este amintit în mai multe rânduri orașul în care s-a născut, Reșița”.

Episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frențiu s-a născut la 25 aprilie 1875 în orașul Reșița, din părinții Ioachim, preot și Rozalia. A studiat teologia la Budapesta după care a fost hirotonosit preot greco-catolic. Ulterior a activat în  Eparhia din Lugoj ca și cancelar, paroh, apoi vicar foraneu, pentru ca mai apoi să fie ales Episcop greco-catolic al Lugojului. Mai târziu, episcopul Frențiu a fost transferat la Oradea, fiind instalat în același an ca episcop greco-catolic de Oradea. După moartea, în 1941, a mitropolitului Alexandru Nicolescu, episcopul Frențiu a fost din nou mutat, acum ca administrator apostolic al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș, păstorind aici pe toată perioada războiului.

În 1947 a revenit la Oradea, fiind arestat de comuniști pe 28 octombrie 1948, dus în lagărul de la Dragoslavele, apoi în februarie 1949 la mănăstirea Căldărușani. În 1950 a ajuns la penitenciarul Sighet, unde, după 2 ani, s-a stins din viață. Asemeni celorlați episcopi morți la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din cimitirul săracilor.

În anul 2011, la propunerea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco – Catolici, prin proiectul inițiat de Mihele Bogdan Andrei, președintele Asociației, Consiliul Local al municipiului Reșița a votat acordarea titlului de cetățean de onoare post mortem al municipiului Reșița. Decernarea titlului s-a făcut la data de 11 aprilie 2012, într-un cadru festiv, cu prilejul sfințirii bustului episcopului martir dr. Valeriu Traian Frențiu, amplasat în curtea Bisericii Greco-Catolice din Govândari, bust realizat cu sprijinul financiar al Episcopiilor din Oradea și Lugoj.

Un amplu articol dedicat episcopului Frențiu a fost publicat în urmă cu câțiva ani de istoricul Mircea Rusnac, care insera și un citat din memoriile scrise de Nicolae Carandino, care amintește de suferința îndurată spre finalul vieții de ierarhul greco-catolic:

„În acest sens, spectacolul pe care îl oferea celula episcopilor uniţi era impresionant. Când ieşeau la plimbare, toţi bătrâni sau îmbătrâniţi înainte de vreme, toţi cocârjaţi, aveau în frunte şi la oarecare distanţă pe Frenţiu.

Totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul. Deşi mic de statură, părea grandios. Nu pot fi bănuit de părtinire fideistă; n-am avut niciodată sentiment religios. Am fost în schimb totdeauna sensibil la măreţie. Şi niciodată nu am avut mai puternic şocul suprafirescului, decât privind la şirul de moşnegi târşâiţi pe care Dumnezeu, sau Moise sau cine ştie ce profet, îi luase sub înalta sa conducere.

Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie. Mare vină omenia în asemenea vreme, dar mari şi aceia care nu se ostenesc să o apere! Mă uitam printre zăbrele şi lăcrimam fără voie la acest spectacol dantesc. Şi mă gândeam dacă alţi ochi decât ai mei l-au înregistrat şi dacă se vor afla mai târziu pene care să-l descrie.

Am aflat peste câtva timp că Frenţiu a murit în celulă în urma unui atac de inimă. Locul lui în frunte l-a luat Hossu. Apoi episcopii au dispărut, unii tot în moarte, alţii pe la alte lagăre sau închisori.” (N. Carandino, Nopţi albe şi zile negre. Memorii, Bucureşti, 1992, p. 335.)

Karina TINCUL