Conducătorul mopedului neînmatriculat, consumase alcool înainte de a urca în șaua motorului! Acesta a fost rănit grav în această seară la Slatina Timiș, după ce a intrat într-un tractor staționat!
Conducătorul unui modep neînmatriculat care se deplasa sub influența băuturilor alcoolice pe drumul comunal din Slatina Timiș, a fost surprins de staționarea unui tractor în imediata apropiere a părții carosabile pe care rula și nu a putut evita impactul cu acesta. Pe moped se aflau în momentul incidentului două persoane, conducătorul vehiculului în vârstă de 34 de ani și un minor în vârstă de 15 ani.
Din păcate, în urma accidentului mopedistul nu a putut comunica cu cei care s-au oprit pentru a-i acorda primul ajutor, aflându-se în stare de inconștiență. La fața locului s-a deplasat o ambulanță care a transportat victima la Spitalul Municipial de Urgență din Caransebeș și un echipaj de la Serviciul Poliției Rutiere din Caransebeș.
Organele de poliție caransebeșene au constatat că mopedistul avea o alcoolemie de 0,13 g/l alcool pur în aerul expiratîn aerul expirat, după cum ne-a transmis cms șef Dinu Nicorici, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe au stabilit că cetățeanul care conducea mopedul a suferit o fractură de gambă deschisă și va rămâne internat la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, în timp ce pasagerul care prezenta doar mici escoriații, a fost externat.
Sergiu TABAN
