Un incendiu s-a produs în această dimineață la Reșița, în zona Tribunalului Caraș-Severin!
Un incident care a necesitat intervenția pompierilor reșițeni s-a produs în apropierea centrului municipiului Reșița la un autoturism marca Volkswagen Jetta, înmatriculat în județul Timiș.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157667329859744″]
Șoferul acestui autovehicul a observat în timp ce rula fumul care ieșea din zona motorului. În timp ce se afla în imediata apropiere a intersecției care face legătura dintre instituția Tribunalului Caraș-Severin și Casa de Cultură a Sindicatelor din Reșița. Acesta a coborât imediat din autoturism și a încercat să intervină cu stingătoarele din dotare, dar incendiul nu a mai putut fi evitat.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la ISU Semenic, care prin operativitatea de care au dat dovadă au putut salva habitaclul Volkswagenului, după ce motorul se poate spune că s-a transformat în cenușă.
Conform declarațiilor șefului Gărzii de Intervenție Detașamentul de Pompieri Reșița, Bogdan Nicola, nu se poate spune în acest moment cu exactitate care a fost cauza producerii acestui incendiu. Proprietarul autoturismului, vizibil afectat de cele întâmplate cu propria mașină, considera că este posibilă producerea unui scurtcircuit la partea electrică a autovehiculului.
Sergiu TABAN
