Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor. Mai mulți specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraș-Severin s-au aflat astăzi la Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița pentru a prezenta elevilor orăvițeni riscurile la care sunt supuși consumatorii de substanțe psihosomatice.
Devenită o tradiție, manifestarea de anul acesta, Ziua Națională Fără Tutun, a avut ca temă „Tutunul distruge inimi. Alege sănătatea!”. Tema a fost dedicată asocierii între consumul tutunului și bolile cardiovasculare. Specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraș-Severin au explicat elevilor din instituțiile de învățământ orăvițene riscurile la care se expun cei care fumează. Una dintre afecțiunile ce pot fi dobândite în urma fumatului este cea cardiovasculară. După trei ore de expunere a mai multor materiale video din practica medicală, peste 200 de elevi au mărșăluit pe străzile din cartierul orăvițean Zona Gării, scandând sloganuri anti-tutun, alcool și droguri.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157703623718245″]
„Agenția Națională Antidrog (A.N.A), prin intermediul Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog foloseşte acest prilej pentru a derula la nivel naţional activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă”, au declarat, pentru Reper24, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraș-Severin.
Diana RADU


Mars anti-tutun si peste cateva saptamani iar auzim de ceva captura de tigari de contrabanda la Oravita …