Turistă din București salvată de 4 salvamontiști după ce s-a accidentat pe Cheile Nerei

modelmic

O turistă din București a fost salvată de o echipă a Serviciului Salvamont, din cadrul Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin, în zona Cheile Nerei.

Femeia de 64 de ani s-a aventurat într-o zonă dificilă pentru că dorea să ajungă la Lacul Dracului, obiectiv turistic accesibil printr-un traseu cu porțiuni de teren accidentat. Nefiind echipată cu încălțăminte adecvată pentru acest tip de traseu, femeia s-a accidentat în timp ce cobora o pantă abruptă.

Echipa Salvamont ajunsă la fața locului a constatat o posibilă fractură de gleznă, a mobilizat piciorul lezat și a transportat turista la pensiunea la care era cazată. Ulterior a fost preluată de un echipaj SMURD și transferată la Spitalul Orășenesc Oravița, unde a primit îngrijirile medicale corespunzătoare”, a declarat Compartimentul Comunicare DDJ – CS.

Echipa Salvamont reamintește turiștilor amatori de drumeții în zone cu teren accidentat, importanța echipării cu încălțări adecvate pentru zone montane, care să le ofere aderenţă şi protecţie pentru zona gleznei.

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei