Am avut zilele trecute o foarte interesantă discuţie cu doi buni prieteni, rămaşi statornici în rândurile prietenilor, atât de numeroase odinioară, atât de subţiate acum, cu preocupări în domeniul vieţii de zi cu zi a oraşului şi cu adevărate obsesii pentru binele lui, la care au contribuit din plin odinioară şi la care ar contribui şi acum … dar nu mai e vremea lor! Nu că bunii mei prieteni ar fi prea bătrâni sau că valurile vieţii i-ar mâna spre alte direcţii: unul a fost director de şcoală, dar a ieşit la pensie, fără să se cramponeze de funcţie, celălalt este şi acum inginer-şef într-o întreprindere de prim rang din municipiu. Discuţia a pornit de la recenta lansare a cărţii “Tunurile Reşiţei”, avândul ca principal autor pe domnul general Adrian Marinescu şi, din vorbă în vorbă, a alunecat spre celelalte “tunuri”, cele nevăzute, vizibile doar prin conturi, de obicei cu minus în conturile publice şi cu plus în cele, vorba lui Vanghelie, “pe persoană fizică”. Concret, prietenii mei mi-au cerut opinia în două probleme: dacă la Reşiţa s-a furat mai mult sau mai puţin decât prin alte părţi ale ţării; şi care este, în opinia mea, cea mai mare “distrugere” care i s-a produs oraşului în perioada postdecembristă.
Grele întrebări! La prima, răspunsul comportă atâtea grade de libertate şi este atât de probabilistic încât, dacă ai cât de câtă pedanterie ştiinţifică sau morală, primul impuls este să-l eviţi! Am preferat să spun că Reşiţa nu este un caz atipic, adică ritmul şi frecvenţa “prădăciunilor” nu a fost nici mai mare, nici mai mic decât media naţională; e pe acolo! La a doua întrebare, fără prea multe ezitări, am răspuns cu convingere neştirbită: în opinia mea, cel mai mare rău care i s-a făcut oraşului nostru în ultimul sfert de secol a fost distrugerea Prescom! Gaura lăsată în urmă prin falimentul şi dispariţia Prescom este imensă şi, cred eu, ireparabilă într-un orizont de timp de 10-12 ani!
Când am plecat de la primărie, în 2008, Prescom era pe picioare, fără datorii mari şi fără riscuri economice şi financiare majore. Mai mult, cele două activităţi de bază din obiectul principal de activitate al societăţii erau “sustenabile”, ca să folosesc un neologism atât de drag unora, nici salubritatea oraşului şi nici transportul în comun al cetăţenilor lui nefiind activităţi în regres şi fiind perfect agreate pentru finanţări ulterioare, atât din partea municipalităţii, cît şi din partea guvernului, fără a mai pune la socoteală eligibilitatea pentru fondurile europene. Iar personalul era destul de bine acoperit şi calificat! Nu existau niciun fel de premise de insolvenţă sau de faliment. Pe o scală de la 1 la 10, cu riscul de insolvenţă de la 5 în jos, analistul economic din mine îi acorda societăţii Prescom un 8 fără nicio şovăială!
Ce vreau să spun cu aceste afirmaţii este simplu şi pe înţelesul tuturor: Prescom nu a murit pe mâna ei, ci a fost “sugrumată” cu bună-ştiinţă de un grup cu interese oculte, principala miză fiind terenul de care dispunea, chiar în buricul târgului! Dar nu numai terenul a contat, ci şi cele două activităţi de care am pomenit, pentru care cererea este oricând garantată şi care au întotdeauna un viitor. Dintre ele, salubritatea, în condiţiile în care comunitatea produce tot mai multe deşeuri, este o adevărată “mină de aur”! Da, acesta e adevărul, afacerile cu gunoi sunt printre cele mai profitabile afaceri în întreaga lume! Ca să nu mai punem la socoteală că un oraş îşi merită numele de oraş dacă este în stare să-şi asigure singur serviciile de bază, principalele fiind cele legate de apă, canal, salubritate, transporturi, întreţinerea patrimoniului, şcoli, sănătate, cultură! Le-am ordonat aici nu în ordinea importanţei, ci în ordinea descrescătoare a profitabilităţii; ori, apa era la “judeţ”, canalul la fel, deci în ochii rechinilor rămăseseră salubritatea şi transportul …
Prietenii mei, ca mulţi alţi oameni, sunt tentaţi să dea vina exclusiv pe primarul de atunci şi pe interesele lui. Nu vreau să-i iau apărarea, nu mi-am pierdut încă uzul raţiunii, dar vreau să afirm că, indiferent de cât de puternic ar fi fost el, sau indiferent câd de bine şi tare ar fi fost susţinut de partid, nu putea să producă de unul singur acest rău imens! A fost, cu siguranţă, ajutat şi de alţii, care stau astăzi liniştiţi şi la adăpost …
Vina o poartă, în măsură covârşitoare, Consiliul Municipal de atunci, care putea să salveze societatea, dar nu a făcut-o, contribuind din plin la imensa gaură făcută în istoria şi bugetul oraşului! Dar, pe lăngă Primărie şi Consiliul Municipal, vina o poartă si celelalte autorităţi ale statului, sub ochii vigilenţi ai acestora stingându-se o întreprindere absolut necesară şi cu viitor! Fără să aibă niciun motiv să se stingă!
Se spune că cei mai fericiţi oameni sunt cei care caută greşeli şi vinovaţi, că vor găsi tot timpul! Nu mă simt deloc fericit; şi nici reşiţenii nu au niciun motiv!
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
Alti au dat tunuri in centru schimbind pavele din china pe mina cu un primar care a facut puscarie pentru ca a luat spaga o excursie iar acum toti Resiteni trebuie sa plateasca pentru schimbarea lor ne am saturat de profesori universitari dr care se faceau manga iar acum isi aduce aminte ca se fura la Resita
Daca nu spuneti cu subiect si predicat lucrurilor si persoanelor pe nume, mai bine ati tacea, dle profesor. Eu, mi am stimat intotdeauna profesorii mei, de la care am invatat cite ceva, insa cei care au intrat in politica din capricii personale , sint in alta categorie. Acei oameni , isi expun ideile, viata si activitatea in public, si daca nu sint exemple vii de moralitate, bun simt si competenta, mai bine ar sta in banca lor.astept ceva concret, dle profesor.