Doamnele liberale, sub coordonarea Tudoriței Nicula, președintele Organizației de Femei Liberale din Caraș-Severin, au cuplat la mesajul legat de greutățile traversate de Căminul de Bătrâni din Anina, problemele de ordin financiar agravându-se în ultima perioadă pentru această instituție de asistență socială.
În acest sens, colegele liberale din Caransebeș și Reșița, au strâns rândurile și au cumpărat alimente, dulciuri, cosmetice, produse pentru curățenie și cărți pentru lectură, pe care au hotărât să nu le trimită pur și simplu la Anina într-un pachet voluminos, ci să se deplaseze personal și să le înmâneze bătrânilor , chiar dacă momentul emoționant poate fi unul copleșitor pentru doamnele cu o anumită sensibilitate. Plecarea spre Anina a avut loc din locația restaurantului reșițean Flora, astăzi complet renovat.
Despre acțiunea femeilor liberale cărășene, președintele OJFL Caraș-Severin, Tudorița Nicula, a declarat: „Am hotărât de comun acord să facem o bucurie semenilor noștri de la Căminul de Bătrâni din Anina și să venim în sprijinul lor. Alături de mine sunt doamnele de la Organizația din Caransebeș și din Reșița iar doamnele de la Organizația din Oțelu Roșu, chiar dacă nu se află alături de noi, au ținut să participe cu bani la achizițiile făcute pentru bătrânii de la căminul din Anina. Știm că se află într-o situație mai grea acest cămin. Încercăm să oferim un altfel de mărțișor bunicelor noastre, dar nici bunicii nu au fost uitați. Poate nu par foarte multe produsele cumpărate, dar sunt materiale și produse în valoare de 740 de lei pentru cei 32 de pensionari de la Anina.“
Președintele OJFL CS, Tudorița Nicula și colegele domniei sale, au pornit cu pachetele spre căminul de la Anina, încărcate într-un microbuz și două autoturisme.
Sergiu TABAN
Da frumoasa actiune bravo femei de ar mai fi si alti sa se gandeasca la batrani ce bine ar fi!!!