Update: Conform declarațiilor celor de la ISU Caraș-Severin, ar fi vorba de 4 victime, una fiind inconștientă și încarcerată: „În jurul orei 13:30, pe DN 58B, pe raza localității Bocșa s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un camion. Au intervenit de urgență 11 pompieri militari cu 4 autospeciale, din care una SMURD și una pentru transport victime multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, 2 echipaje SAJ și forțe ale Poliției. Accidentul s-a soldat cu 4 victime: 3 conștiente preluate de echipajele SAJ și SMURD și o victimă inconștientă, pentru extragerea căreia a fost necesară efectuarea de manevre de descarcerare, preluată de autospeciala pentru transport victime multiple încadrată cu cu 2 subofițeri paramedici și un medic UPU. Șoferul camionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului a acordat sprijin victimelor și un medic SAJ care se afla în timpul liber”, declară purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Magdalena Tocmelea.
……………………………..
Un accident grav a avut loc cu câteva zeci de minute în urmă, în apropiere de Bocșa, unde o mașină a intrat în coliziune cu un tir.
Conform primelor declarații ale purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru, un autoturism care circula pe direcția Bocșa-Reșița, nu a adaptat viteza la condițiile de mers, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a deparat și a pătruns pe sensul opus unde a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, care circula din direcție opusă.
În urma coliziunii, 3 persoane din autoturism au fost transportate la spital fiind rănite. În acest moment DN 58B se circulă dirijat în zona în care a avut loc accidentul, precizează IPJ Caraș-Severin.
Lorena POENARU