Trei oameni au murit aseară între Herculane și Orșova! Viceprimarul din Caransebeș, implicat în accident

modelmic+editorial

Un  număr de 14 pompieri de la detașamentul Orșova au intervenit aseară la un accident cumplit petrecut pe DN6, la granița județelor Caraș-Severin și Mehedinți. Trei persoane au murit în urma impactului, în ciuda intervenției medicilor.

Din primele date, se pare că șoferul uneia dintre mașini era Marius Isac, viceprimarul orașului Caransebeș, care se deplasa spre Craiova. Potrivit oamenilor legii, acesta circula regulamentar în momentul în care un alt autoturism, în care se aflau trei persoane, i-ar fi ieșit în față. Se pare că șoferița ar fi întors pe linia continuă.

Echipajul de descarcerare s-a chinui minute bune să scoată victimele dintre fiarele contorsionate. Din păcate însă, pentru o pasageră din mașina în care se aflau 3 persoane, nu s-a mai putut face nimic.

Screenshot_3

Celelalte două persoane au fost resuscitate minute bune de pompierii SMURD, dar din cauza leziunilor incompatibile cu viața au decedat și ele.

În ceea ce privește starea viceprimarului din Caransebeș, se pare că acesta a scăpat doar cu răni minore.

Circulaţia rutieră a fost blocată aproape o oră pe DN6.

Screenshot_4

video: news-mehedinti.ro

Diana RADU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Pingback: Teribil accident pe o sosea din Banat! 3 morti | Opinia Timisoarei – Stiri din Timisoara cu foto si video, evenimente, locuri de munca, meteo, curs valutar, cancan, horoscop, imobiliare, Facebook, Twitter, Youtube si Poli

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei