Trei kosovari, prinși de polițiștii de frontieră cărășeni! Încercau să ajungă în vestul Europei, deși au interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen

modelmic

Trei tineri din Kosovo, care încercau să intre ilegal în România, au fost depistați la finalul săptămânii trecute de polițiștii de frontieră cărășeni. Aceștia veneau din Serbia, România fiind pentru ei doar o țară de tranzit, ținta finală fiind vestul Europei.

„În data de 17.08.2019, în jurul orei 00.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița, județul Caraș-Severin, în timp ce executau misiunea de supraveghere a frontierei de stat, au depistat, la aproximativ 1000 m de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos, dinspre Serbia spre România.

Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt trei bărbaţi din Kosovo, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani. Tinerii au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, pe jos, prin zona de vegetație, deoarece doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen”, informează agent șef de poliţie Mihaela Leș, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

Cei trei tineri au fost preluaţi de autoritățile de frontieră din statul vecin, pentru continuarea cercetărilor, totodată fiind instituită măsura interzicerii intrării acestora în țara noastră pe o perioadă de cinci ani.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei