Centrul Local de Combatere a Bolilor s-a reunit astăzi la sediul Prefecturii Caraș-Severin pentru a discuta cu reprezentanții autorităților locale pe marginea măsurilor ce trebuie luate în Caraș-Severin pentru a preveni apariția pestei porcine africane în județ, după ce prezența bolii a fost confirmată la animale din județele Timiș și Arad.
„Trebuie să luăm toate măsurile ca să evităm un dezastru. Nu vrem să ajungem în situație de a merge să ridicăm animalele de la oameni și să le omorâm. Trebuie să facem tot ce putem să prevenim apariția bolii, să evităm introducerea de animale bolnave în județul Caraș-Severin. Pot să spun că până la ora actuală nu avem suspiciune de pestă porcină în județul Caraș-Severin, dar este mai bine să previi decât să tratezi o boală, și mult mai ieftin și mai ușor”, a explicat prefectul Matei Lupu.
Directorul Direcției Sanitar Veterinare, Nicolae Crista, a confirmat că până la această oră nu există nicio suspiciune de pestă porcină africană în județul Caraș-Severin, în ciuda afirmațiilor unui cetățean din Timiș, care ar fi declarat că din același lot de animale din care făceau parte cele care ulterior au fost confirmate ca fiind infectate în județele Timiș și Arad, o parte ar fi fost vândute unor cetățeni din zona Băile Herculane.
„Totul a pornit de la un samsar de porci din Giroc, care a cumpărat purcei din județul Arad. 65 de purcei pe care i-a răspândit prin diverse localități din Timiș. 25 de porci au murit și i-a trimis înapoi în Arad, pentru a-și recupera banii, dar cel de la care i-a cumpărat nu a vrut să îi primească și i-a aruncat la o groapă de gunoi. Și spunea că 35 de bucăți le-a vândut către doi bărbați și o femeie din zona Băile Herculane. Am căutat de vineri seara până duminică peste tot. Niciunui medic concesionar din zona respectivă nu i s-a raportat niciun porc sau purcel mort. În plus, din distribuția de purcei avută în județul Timiș și din numărul purceilor decedați, returnați în județul Arad, nu reiese numărul total de porci, de 65.
Aș ruga cetățenii să înțeleagă: ne ajută foarte mult dacă ne spune dacă i-a murit un purcel sau un porc. Dacă nu ne spun, noi nu avem ce se întâmplă în curtea fiecărui cetățean din Caraș-Severin”, a afirmat Crista.
Directorul DSVSA Caraș-Severin a ținut încă o dată să atragă atenția cărășenilor să nu cumpere purcei din locuri necunoscute, fără a avea crotalii, certificat veterinar de sănătate sau avizul DSV-ului. În același timp, acesta a cerut și sprijinul Poliției și Jandarmeriei pentru instituirea unor filtre pe principalele drumuri de legătură cu județul Timiș pentru oprirea celor care transportă ilegal porci sau purcei.
La nivel național, prezența pestei porcine africane a fost confirmată până acum în 21 de județe.
Karina TINCUL
