Transportatorii din Caraș-Severin, controlați la sânge, inclusiv cu echipaje canine!

modelmic

Amenzi de peste 45.000 de lei au aplicat polițiștii cărășeni transportatorilor de persoane și mărfuri din județ. Aceștia au fost controlați la sânge în ultimele zile, inclusiv cu echipaje canine, fiind instituite mai multe filtre pe drumurile județene. 

În perioada 15-17 septembrie, polițiștii din Caraș-Severin au desfășurat o acțiune pentru siguranța transporturilor de persoane și mărfuri, fiind instituite 23 de filtre. 

La acțiune au participat 125 de poliţişti, dintre care 26 de la rutieră, 65 de la ordine publică, 15 de la investigaţii criminale, 14 de la transporturi, precum și 5 echipe canine. 

În urma activităților desfăşurate au fost aplicate 190 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 45.320 de lei”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție din Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157674131197425″]

Cele mai multe amenzi au fost aplicate de polițiști pentru depășirea vitezei regulamentare, nepurtarea centurii de siguranță și depășiri neregulamentare.

Ca măsură complementară, polițiștii au reţinut 5 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare auto.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei