Trăim vremuri grele. Criza generată de noua pandemie, agitația zilelor noastre, tehnologia folosită în exces și ușor, ușor ne digitalizăm și devenim niște roboți programați pentru a munci și a avea venituri bune. Modul acesta de viață lipsită de sens este rădăcina depresiei secolului XXI.
Dacă în toată agitația lumii moderne nu ni se mai par relevante valorile cu care am fost înzestrați și pentru care, puțin mai târziu, vom da socoteală. Uităm să fim atenți unii cu alții. Credem că ne este bine. Și de cele mai multe ori, clacăm. Fugim de noi, cu anii, încercăm să ne liniștim conștiința și continuăm să fim roboti și în acelasi timp o societate de consum.
Productivitatea nu înseamnă doar câstiguri materiale, ci și renașterea noastră interioară. Trăim doar pentru a ne demonstra că suntem apți de muncă, utili și cineva în ierarhia socială?! Sau ne gândim măcar din când în când să trăim și pentru noi? Pentru chemarea de a fi, de a iubi, de a respira.
Uităm de bucurii simple și preferăm satisfacțiile efemere. Uităm de oamenii dragi din viața noastră, dar nu uităm de viitoarele achiziții dorite. Uităm de importanța timpului liber, dar nu uităm să stăm peste program la lucru. Uităm că fiecare zi este o nouă șansă la fericire, dar nu uităm să ne plângem că vremea este una rea. Ba plouă, ba ninge, ba e soare. Ba ne-a întârziat coletul, ba mâncarea la restaurant. Niciodată nu ne întârzie sufletul?!
Poate că bunicii noștri nu au avut posibilitățile pe care noi azi, din fericire, le avem! Dar și-au permis întotdeauna o cafea băută în tihnă, un remi cu prietenii, o mâncare gătită cu drag și o seară de povesti alături de nepoți. Aceasta este diferența. Noi astăzi ne permitem multe, dar nu ne mai permitem să trăim pentru noi. Astăzi trăim pentru sistem.
Am devenit egoiști și credem că ne facem un bine atunci când agonisim totul pentru plăcerile nostre. Eu am altă filosofie. Credința. Când dai, ție îți dai și mai fericit este a da, decât a lua. Furtunile din viață se înfruntă cu mult curaj, nu cu victimizări. Bucuriile vin cu multă profunzime, nu superficialitate.
Satisfacțiile trec. Aud în continuu cum este toxic să te atașezi de un om, dar suntem conduși înspre a ne atașa de lucruri pentru că oamenii pleacă. Dar lucrurile nu?! Avem vreo garanție că vom avea tot ce avem azi? Și dacă ar fi așa, n-avem garanția că mâine vom mai fi pe aici. Dar oamenii nu suntem tot noi?! Diferența dintre un obiect și un om este incomensurabilă. Omul, scânteie de dumnezeire, este o taină, infinit în existență și dotat cu înzestrări divine. Obiectul este finit, bucuria posesii asemenea.
Și încă ceva, special pentru cei care cred că fiecare om este fals, își urmărește interesul propriu și nu există prietenii. Dacă tu știi că ești un om de nădejde, un om bun așa cum te numești, crezi că ești singurul? Crezi asta?! Probabil ești doar ipocrit. Oamenii lumină sunt aceia care cred, visează, construiesc, rămân.
Codrina RAICA
