Tradiționalul Festival de creaţie şi interpretare a poeziei în grai „TATA OANCEA”, ajuns la cea de-a XL-a ediție, își deschide astăzi porțile la Bocșa. Evenimentul este programat pentru zilele de 25 și 26 noiembrie, organizatori fiind Primăria și Consiliul Local Bocșa, Casa Orășenească de Cultură Bocșa, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și a Asociației „Pe urmele lui Tata Oancea”, Timișoara.
„Prin această manifestare organizatorii doresc să aducă un omagiu poetului şi omului de cultură PETRU E. OANCEA (1881-1973), cunoscut sub pseudonimul TATA OANCEA, unul din cei mai de seamă creatori de literatură dialectală, editor şi redactor al revistei „VASIOVA” (1929-1947)”, informează organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă.
Festivalul se desfăşoară pe două secţiuni: creație și interpretare, dar şi pe grupe de vârstă, (preşcolar, ciclul primar, ciclul gimnazial, ciclul liceal şi adulţi).
Programul zilei de astăzi va începe la ora 10 cu deschiderea oficială a secțiunii pentru copii, urmând de la 10:30, concursul de recitare. La ora 16 va avea loc un spectacol în grai bănățean, iar la ora 17 va avea loc premierea concurenților.
Ziua de mâine va începe la ora 10 cu deschiderea oficială a secțiunii pentru adulți, urmată de vizionarea filmului documentar Tata Oancea de Vasile Bogdan. De la ora 11 se va organiza o masă rotundă pe tema Literatura Dialectă, iar de la ora 17 va avea loc spectacolul și gala laureaților.
Juriul, format din specialişti în folclor, va aprecia evoluţia participanţilor ţinând cont de următoarele: mimică şi gestică; cursivitate; dicţie; costum popular (în caz de egalitate pentru departajare).
Organizatorii vor acorda premii şi menţiuni la fiecare secţiune în funcţie de bugetul festivalului. Nu se percep taxe de participare. Intrarea în concurs se va face în funcţie de vârsta concurenţilor, începând cu preşcolarii, ţinând cont de asemenea şi de localitatea de unde vin concurenţii.
Karina TINCUL
