Tot mai multe persoane aleg să călătorească cu avionul de la sau spre Timișoara, dovadă stând și ultimele cifre date publicității de reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara.
În decursul ultimilor 5 ani, numărul total al pasagerilor a crescut cu 73%, de la 923.791 de pasageri în 2015 la 1.595.000 de călători în 2019. În același interval de timp, numărul de mișcări a aeronavelor a înregistrat o creștere de 49%, respectiv de la 11.669 de zboruri la 17.400 mișcări.
Traficul de marfă a înregistrat o creștere de peste 90%, în decursul celor 5 ani, respectiv de la 2.600 tone transportate la 5.000 în 2019. La nivel național aeroportul Timișoara deține 60% din traficul cargo de pe aeroporturile regionale din România, exclus Otopeni.
Anul 2019 a început favorabil atât pentru aeroportul Timișoara, cât și pentru pasageri. În decursul anului au fost introduse curse spre 4 noi destinații: Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nürnberg și Baden Baden (Germania). Compania aeriană Wizz Air a alocat a o treia aeronavă bazei de la Timișoara și a suplimentat numărul curselor regulate. De asemenea, compania Eurowings a introdus o destinație nouă către Stuttgart. Toate acestea s-au regăsit în creșterea numărului de pasageri și a numărului de zboruri.
În privința curselor interne, ruta Timișoara–București a devenit cea mai frecventată cursă internă din România, în anul 2019.
Conform rezultatelor financiare din perioada 2015-2019, veniturile au crescut cu 64% respectiv de la 34.23 milioane de lei la 56 de milioane lei. Creștere spectaculoasă de 369% s-a înregistrat și la profitul brut, de la aproape 800.000 de lei la 3.8 milioane de lei. Aceste date economice pozitive au la bază o bună gestiune a activității comerciale și economice.
„Intervalul de timp 2015-2019 a fost unul foarte bun din toate punctele de vedere. Au fost lansate noi rute, s-au înregistrat creșteri importante ale traficului aerian, creștere economică consistentă și s-au demarat ample lucrări de modernizare și dezvoltarea. Suntem optimiști și ne propunem ca anul viitor să fie unul și mai productiv, având în plan proiecte ambițioase de dezvoltare, cum ar fi proiectul tehnic și demararea lucrărilor la aerogară – terminalul de curse plecări externe”, a precizat directorul aeroportului, Daniel Idolu.
Karina TINCUL
