Mare suporter al fotbalului românesc, primarul Adrian Torma a făcut eforturi penru a le reda tinerilor din Moldova Nouă posibilitatea de a practica sport de performanță chiar la ei în oraș. Lucru care s-a și întâmplat, în urma unei întâlniri cu oamenii fotbalului din Clisura Dunării.
S-au purtat discuții intense, și s-au găsit soluții pentru ca Moldova Nouă să dispună din nou de un club orășenesc de fotbal care să calce pe urmele fostului Minierul Moldova Nouă și cu care întregul județ să se mândrească.
„Sunt un mare suporter al sportului în general, dar în special al fotbalului. Consider că este o obligație a adminstrației locale să investească în dezvoltarea activității sportive la nivel de oraș, evident alături de o echipă managerială hotărâtă să susțină acest demers în interesul comunității și în special al tinerilor noștri.
Aș evidenția că prin sport ajutăm la formarea tinerilor noștri, tineri care prin sport își dezvoltă ideea de competiție, învață ce înseamnă fair-play-ul, interacționează cu alți tineri, se disciplinează și acceptă că în viață există și eșecuri, dezvoltă o viață sănătoasă și stau departe de alte vicii.
Consider că acest deziderat îl putem realiza doar împreună și vreau să îi felicit pe cei prezenți la întâlnirea pe care am avut-o la Primărie pe această temă și le mulțumesc pentru disponibilitatea de a se implica și susține dezvoltarea fotbalului la nivel local.
Toți cei prezenți sunt oameni de calitate și care se identifică cu mișcarea fotbalistică din Moldova Nouă. Sunt bucuros că am reușit să identificăm cea mai eficientă cale de a reconstrui drumul către un club orășenesc care să continue frumoasa istorie a celebrului club Minierul Moldova Nouă. Apreciez rezultatele deosebite ale domnului Tismănaru Costi pentru că a luptat eroic ca fotbalul să nu dispară din oraș, prin menținerea neîntreruptă a clubului Dunărea”, explică edilul-șef.
Planurile sunt mari, iar primarul Torma vrea să formeze unul dintre cele mai puternice centre de juniori din județ, prin acoperirea tuturor grupelor de juniori, împreună cu o echipă de seniori care să promoveze tinerele talente din întreaga Clisură.
În acest sens, spune Torma, Primăria Moldova Nouă va face eforturi să asigure toate condițiile necesare ca juniorii să își poată desfășura atât antrenamentele, cât și competițiile rezervate grupelor din care fac parte.
Autoritățile locale sunt dispuse să asigure atât transportul la stadion pentru antrenamente, transportul și mesele meciurilor din deplasare, echipamentul necesar și sper inclusiv ghete de fotbal pentru micuții din familii cu posibilități reduse. De asemenea, nu vor fi percepute taxe de înscriere la clubul orășenesc.
„Moldova Nouă a dat fotbalului românesc jucători de mare valoare și sper ca prin aceste condiții să aducem cât mai mulți tineri în preajma fotbalului și, de ce nu, să mai dăm României un nou Belodedici. În viitor vom încerca să reactivăm și alte discipline sportive care să se adreseze atât băieților, cât și fetelor”, explică primarul Torma.
Diana RADU
