TOPUL celor mai puternici candidați la președinție în funcție de sloganurile electorale!

candidați la președinție

Analiștii politici Econtext au luat la puricat sloganurile utilizate în campania electorală de către candidații la președinție, reușind astfel ilustrarea unei imagini de ansamblu asupra șanselor pe care le au cei care concurează astăzi pentru „tronul” României.

Bazându-se pe personalizarea sloganului, utilizarea cuvintelor cu impact emoțional puternic, folosirea cuvintelor care exprimă diferite valori morale, sociale, naționale și, în ultimul rând, stilul limbajului utilizat, analiza celor de la Econtext îi punctează pe candidați pentru fiecare aspect în parte, și sună în felul următor:

Victor Ponta – Președintele care unește

Este unul dintre cele mai bune sloganuri electorale, direct, implicativ, referențial. Se referă direct la o persoană, echivalența și, în plus, mizează pe una din valorile fundamentale: unitatea. Ponta punctează, astfel, aproape la toate capitolele, singurul la care nu ar primi punctaj maxim ar fi personalizarea sloganului. Sloganul nu exprimă o trăsătură a candidatului, cu care acesta a reieșit în relief până acum, chiar dacă există câteva declarații în acest sens. Spiritul unificator nu este o trăsătură puternică a acestuia. Astfel, un punct la termeni emoționali, un punct la valori, un punct la limbaj popular, 0.25 puncte la personalizare, totalul fiind de 3.25 puncte.

Klaus Iohannis – România lucrului bine făcut

Este un slogan neutru, care nu implică persoana candidatului. În plus, întreaga sintagmă ”România lucrului bine făcut” este compusă dintr-o relație de patru cuvinte, destul de complicată pentru cetățeanul de rând, nefiind o exprimare prea populară, comună. S-a dorit ca sloganul să se plieze pe stilul german, al lucrului făcut bine, ceea ce înseamnă că este personalizat, dar exprimarea putea fi realizată mai popular, mai simplu. Așadar, un punct la personalizare, 0.75 puncte la termeni emoționali, 0.25 la valori, 0.25 la limbaj popular, fac un total de 2.25 puncte.

Monica Macovei – Mai bună decât ei

Un slogan care provine dintr-o idee destul de frecvent utilizată, prin care se distanțează de ”comunitatea” prezidențiabililor cu structuri de partid. Un slogan bun, care face referire la persoană, dar care nu excelează, întrucât nu folosește cuvinte tari, emoționale și, în plus, este cam erodat având în vedere utilizarea frecventă a ideii de bază, în diferite formule. Un punct la forma limbajului, 0.75 puncte la personalizare, 0.5 puncte la valori utilizate, 0.25 puncte la expresie emoțională, fac un total de 2.5 puncte.

Călin-Popescu Tăriceanu – Bunăstare și respect

Un slogan fad, neimplicativ, neutru, care nu este corelat de candidat, nu este personalizat, prezintă două valori. În plus, nu face trimitere la niciun atribut anterior al candidatului. Practic, lipsă de personalizare, lipsă de emoții, lipsă de limbaj popular, prezență valori, dar la nivel fad, în lipsa celorlalte duc la un total de doar 0.5 puncte pentru valori.

Elena Udrea – Bună pentru România

Elena Udrea are un slogan cu plusuri și minusuri extreme. Este personalizat, dar mai mult pe anumite caracteristici picante ale acesteia, este formulat în limbaj popular, nu folosește termeni emoționali, nu include valori. Se acordă 0.5 puncte pentru personalizare, unul pentru limbaj popular, 0.25 puncte pentru emoții și 0 pentru valori, totalul fiind de 1.75 puncte.

Dan Diaconescu – Adio, Traian Băsescu, vine Dan Diaconescu

Sloganul lui Dan Diaconescu teste, aparent, personalizat, face referire la el, dar la persoana a treia, ceea ce nu reprezintă o personalizare directă, absolută. De asemenea, nu are nimic din ceea ce înseamnă valori sau termeni emoționali. Are, în schimb, o formulare populară. Se acordă un punct pentru exprimare populară, 0.75 puncte la personalizare, 0 la valori, 0 emoții. Totalul este de 1.75 puncte.

Teodor Meleșcanu – Competent și bun român

Sloganul lui Meleșcanu se apropie de cel al lui Tăriceanu. Și acesta este fad, dar mai direcționat, mai personalizat. Așadar, 0.25 puncte la emotivitate, 0.25 la personalizare, un punct la valori, 0,5 la limbaj popular fac un total de două puncte.

William Brânză – Să le spargem gașca

Calitatea mare a sloganului utilizat de Brânză este limbajul popular, colocvial. Mai mult decât atât, utilizează o expresie extrem de cunoscută, populară, faimoasă, ceea ce îi accentuează acest aspect de popularite. Despre personalizare nu poate fi vorba. Trezește un avânt emoțional prin îndemn, chiar dacă nu folosește exact termeni emoționali. Acest lucru este valabil și la valori, face referință indirectă la unitate împotriva sistemului opresiv. Econtext acordă un punct la popularite, 0 la personalizare, 0.5 la aflux emoțional, 0.5 la valori, totalul fiind de două puncte.

Kelemen Hunor – România, stat multinațional

În mod normal, acesta ar fi un slogan fad, dar trezește emoție întrucât exploatează mentalul minorității maghiare. Se acordă 0.75 puncte la emoție, 0.25 la personalizare, 0.75 la valori, 0.25 la limbaj popular. Totalul este de două puncte.

Mircea Amariței – Îndrăznește

La emoții ar putea primi punctaj, întrucât e un mix de ambiție, curaj, un mesaj motivațional. Nimic despre valori, prea puțin despre limbaj popular. Primește, așadar, 0 puncte la personalizare, 0.5 emotivitate, 0 la valori, 0.25 la limbaj. Totalul este de 0.75 puncte.

Szilagyi Zsolt – Transilvanizarea României

De asemenea, la fel ca la Kelemen Hunor, trebuie ținut cont de specificitatea candidatului, care marjează pe spiritul regional. Primește numai 0.25 la personalizare, lucrurile știute despre acesta fiind prea puține, 0.25 la valori, 0.5 la limbaj, 0.5 la emotivitate. Total: 1.5 puncte.

Gheorghe Funar – România unită, cu români fericiți

Un mesaj destul de personalizat prin referinţa la români şi românism, o zonă în care Funar a ieşit mereu în evidenţă. De asemenea, recurge şi la termeni emoţionali şi la valori. Limbajul este destul de colocvial, deşi lipsesc cuvintele, combinaţiile de cuvinte cu impact puternic. Acesta primește un punct pentru personalizare, 0.5 pentru emoţie, 0.25 pentru valori, 0.25 pentru limbaj popular, totalul fiind de două puncte.

În ceea ce îi privește pe Corneliu Vadim Tudor și Constantin Rotaru, sloganurile electorale ale acestora nu au putut fi identificate de cei de la Econtext.

Clasamentul arată în felul următor:

1. Victor Ponta: 3.25 puncte
2. Monica Macovei: 2.5 puncte
3. Klaus Iohannis: 2.25 puncte
4. William Brânză: 2 puncte
5. Gheorghe Funar: 2 puncte
6. Kelemen Hunor: 2 puncte
7. Teodor Meleșcanu: 2 puncte
8. Dan Diaconescu: 1.75 puncte
9. Elena Udrea: 1.75 puncte
10. Szilagyi Zsolt: 1.5 puncte
11. Mircea Amariței: 0.75 puncte
12. Călin-Popescu Tăriceanu: 0.5 puncte

Alexandra JURCA

Foto: http://econtext.ro/

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Pingback: Reper24- Pentru ca informatia a evoluat

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei