Județul Caraș-Severin și Banatul Montan se pot lăuda cu locuri cu adevărat mirifice. Atracțiile turistice, fie că vorbim de splendori ale naturii sau de cele realizate cu măiestrie de mâna omului, pot fi întâlnite la tot pasul. Alcătuirea unui clasament al celor mai frumoase și spectaculoase locuri ori obiective din Banatul Montan este dificilă de realizat. Un astfel de top, a fost însă publicat pe Facebook, pe pagina Banatul Montan – Ghidul tău turistic.
Locul întâi în acest top este ocupat de calea ferată Anina – Oravița, considerată de mulți cea mai frumoasă linie ferată din sud-estul Europei. Formată din 14 tunele săpate în bună parte în stâncă şi 10 viaducte peste văi adânci, Anina-Oravița este considerată o capodoperă în materie de construcţii de căi ferate. Marea artă a construcţiei acestei căi ferate constă în faptul că are o înclinare de 20 la mie, faţă de celelalte căi ferate normale care au o înclinare de 14 la mie. O altă izbândă tehnică a acestei linii sunt curbele care au o rază de numai 114 m, faţă de 150 m cât este de obicei limita minimă, se menționează pe pagina Banatul Montan – Ghidul tău turistic.
Cheile Nerei se plasează pe locul doi în acest clasament al celor mai spectaculoase atracții turistice din Banatul Montan. Cheile Nerei au trei valenţe fără egal într-o singură imagine care îi cucereşte pe turişti: gingăşia Cheilor Turzii, grandoarea Cheilor Bicazului şi sălbăticia Cheilor Caraşului. În drumul său de la obârşie, sub Vârful Gozna al Munţilor Semenic şi până la vărsare în Dunăre (131 km), Nera dă naştere, între Şopotul Nou şi Sasca Română, celor mai lungi (22 km) şi mai frumoase chei din România: Cheile Nerei.
Pe locul trei în acest clasament se află Clisura Dunării, zonă considerată vestitorul turismului din Banat și care cuprinde cel mai lung şi mai frumos defileu din Europa – Defileul Dunării (135 km), de la Baziaş şi până la barajul Lacului de acumulare „Porţile de Fier” (Gura Văii), construit în perioada 1964-1971. Zona cuprinde și cele două oraşe-port, Moldova Nouă şi Orşova, şi se întinde în vest până la punctul de trecere a frontierei România – Serbia, de la Naidăş.
Zona turistică Băile Herculane, cascada Bigăr, Munții Semenic și Cheile Carașului, Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oravița, Muzeul de locomotive cu abur din Reșița, lacul și peștera Buhui și morile de la Rudăria întregesc acest top al atracțiilor turistice din Caraș-Severin.
Clasamentul a fost alcătuit de către profesorul Gheorghe Popovici, cel care este de altfel și autorul unui ghid turistic al Banatului Montan. Volumul cuprinde aproximativ 800 de pagini, fiind rodul unei munci de aproape 10 ani și prezintă obiective turistice, trasee turistice, parcuri naturale, pensiuni, oraşele din Banatul istoric, mănăstiri, precum şi legende care dau farmec, mister şi atractivitate Banatului de Munte.
Karina TINCUL
Foto:
https://www.facebook.com/banatulmontan






Cred ca judetul Caras-Severin este cel mai frumos din tara, din pdv ar frumusetilor naturale.
Numai litoral nu are in rest are de toate…