Din totalul de 61,4 miliarde de lei, sumă însumată de veniturile administrațiilor locale în anul 2015, primăriile de comune dețin aproximativ 29,4 procente, adică puțin peste 18 miliarde de lei.
În Caraș-Severin, conform execuțiilor bugetare din 2015, cea mai bogată comună este Carașova, care a însumat în 2015 venituri de 11,8 milioane de lei, urmată de Bozovici, cu 11,6 milioane de lei și Socol, cu 10, 3 milioane de lei.
Cu toate că are trei comune cu venituri pe 2015 cu peste 10 milioane de lei, Caraș-Severinul este la coada clasamentului național în ceea ce privește județele cu cele mai bogate comune. Mai exact, județul se clasează pe locul șase de la coada clasamentului, înaintea județelor Hunedoara, Tulcea, Ialomița, Brăila și Covasna.
La nivel național, cea mai bogată comună este Miroslava din județul Iași, cu venituri totale de 56,2 milioane de lei. Pe locul doi se încadrează comuna Chiajn a din județul Ilfov, primăria comunei Dragomirești din Ilfov și primăria comunei Lumina, din județul Constanța.
Alexandra JURCA
Foto: analizeeconomice.ro

