Astăzi am să fiu, vrând nevrând, Toma Necredinciosul.
Târziu în noapte s-a desfășurat votul în Camera Deputaților pentru noul președinte al acestui for. Mă întreb noaptea ca …parlamentarii? Sau imaginile din această cameră a Parlamentului erau cu bulină roșie și trebuiau difuzate doar după o anumită oră, conform cerințelor CNA-ului. Întreb, nu dau cu parul; sau nu încă. Alegerea lui Ludovic Orban a fost precedată de tot soiul de evenimente, unele mai aproape de rolul pe care ar trebui să îl aibă niște aleși ai neamului, altele care te duc cu gândul la precupețele de altădată care își pun poalele în cap, cu toate că parlamentarii erau în pantaloni (majoritatea). Luări de cuvânt de la tribuna Camerei Deputaților, pauze interminabile pentru consultări, schimbări de președinți de ședință, închideri de ședință, urmate de deschideri și tot așa până hăt…târziu în noapte când se pregăteau cocoșii să vestească zorii. Într-un final, fostul premier al României, demisionar, a obținut ceea ce a vrut: șefia Camerei Deputaților. Cu ce sacrificii însă, e o altă discuție.
Tot ieri, dar mai spre seară, liderii formațiunilor politice minoritare conform votului cetățenilor din 6 decembrie, dar majoritari de conjunctură, au anunțat voioși nevoie mare, semnarea unui acord politic privind Guvernarea. După două săptămâni de pus poalele-n cap, de negocieri de genul „na și ție, dă și mie“, s-a ajuns la un acord comun. Orban – PNL, Barna – USR, Cioloș- Plus și Hunor – UDMR, au bătut palma la propriu. Au căzut de acord asupra programului de Guvernare, care apropo încă nu l-a văzut nimeni, asupra ministerelor, asupra secretarilor de stat, a directorilor, șefilor, șefuților și secretarelor. Adică s-a împărțit tot. Până aici toate bune și frumoase, dar…inevitabilul dar, eu nu cred în ruptul capului că premier va fi ăla micu de la finanțe, Cîțu și Florin pe numele său întreg. Nu cred și pace bună.
Azi sunt consultări cu președintele. I-a chemat Iohannis să le asculte victoriile obținute la Vila Lac și, conform protocolului încheiat între ei, să desemneze un premier. Atâta doar că, în opinia mea proprie și personală, președintele României nu îl va desemna pe Cîțu premier. Am motivele mele să cred asta. Pe deoparte Iohannis a lăsat să se înțeleagă că l-ar vrea pe Ciucă al nostru în fruntea Guvernului și e logic că gândească așa. A călcat în picioare Constituția pentru a obține ceea ce și-a dorit de 6 ani: Guvernul meu și Parlamentul meu. Parlamentul în are, dar parțial. Cu Orban șef la cameră Iohannis poate controla o parte importantă a Parlamentului; cu Cîțu premier nu știu dacă e ceea ce și-a dorit președintele. Mai degrabă ministrul de finanțe a jucat rolul de iepure după care se aruncă toți și l-a lăsat pe Nicolae Ciucă într-un con de umbră. Acum, când s-a negociat cam tot ce era de negociat, după consultări, va ieși la rampă și va spune „Da,…sunt de acord….cu Guvernul vostru….dar vreau….premierul …meu“.
Credeți că va mai comenta cineva ceva? Îi vedeți pe liderii formațiunilor politice să ia totul de la zero? Eu unul nu cred. Ciucă va deveni premier, Armata va primi un al ministru, tot de la liberali, toată lumea va fi mulțumită, iar președintele fericit. „Guvernul meu,….Parlamentul meu….Serviciile mele“. Ați văzut ce frumos se rezolvă toate? Singurul rămas pe dinafară va fi Cîțu. Ei și? Cu siguranță se va găsi un post frumos, bănos și pentru el. Nu în Guvern că aici e mai greu să schimbi ceva, ci în cine știe ce loc călduț și bine plătit. Chiar nu a fost așa de greu, Nu?
Vă întrebați unde e poporul? Păi unde să fie, în fața televizorului, zgâriindu-se pe ochi că nu a ieșit la vot sau că a votat exact nu nu trebuia. Dar nu-i nimic, peste exact 4 ani, va putea ieși din nou la vot. Singura chestie, e să nu uite ce a pățit acum. În rest….afară e soare, vine Crăciunul și poate, după sărbători vom auzi și noi de bine, dar nu prea cred.
Dan AGACHE
Articol ce pute rau a pesedism…