Ziua de 30 iunie a fost plină pentru liceenii cărășeni. Aceștia au avut parte de cinci zile de activităţi în natură cu activități, dezbateri și concursuri inedite.
Elevii au putut observa specii și au putut învăța şi dezbate la foc de tabără teme actuale cu privire la protecția medului. Cântecele, voia bună, dar şi aventură în natură au fost elementele principale ale întâlnirii.
„Am avut parte de cinci zile în care am descoperit împreună frumuseţea şi importanţa naturii din jurul nostru. Aşa am putea descrie în câteva cuvinte tabăra Activi pentru protejarea naturii sălbatice din Carpaţi organizata de WWF-România în perioada 22-26 iunie 2015, în Carpații Meridionali”, a explicat Cătălin Gavrilă, Specialist comunicare WWF-România.
În cadrul taberei, 30 de tineri au avut parte de expediții pe Cheile Carașului, activități de aventură (cățărare, rapel, speologie) și de observare a păsărilor și mamiferelor, de prezentări realizate de specialiştii WWF pe teme precum viaţa acvatică, animalele specifice parcului național Semenic – Cheile Carașului, dar și dezbateri pe tema deșeurilor și a impactului lor pe termen lung asupra ecosistemelor. De asemenea, au participat la ateliere experienţiale de observare a vieții acvatice și de confecţionare de cuiburi pentru păsări.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157653016894224″]
Tabăra s-a încheiat prin stabilirea misiunii și a activităților celor cinci cluburi de rangeri pentru sălbăticie care vor fi organizate în cele cinci licee partenere: Colegiul Naţional “Traian Lalescu” Reşiţa (CS) din Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, Liceul “Mathias Hammer” Anina (CS), din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, Liceul “Hercules” Băile Herculane (CS) in Parcul Național Domogled – Valea Cernei, Liceul “Traian Lalescu” Orşova (MH) din Parcul Natural Porţile de Fier, Liceul “Mircea Eliade” Lupeni (HD) din Parcul Naţional Retezat.
„Prin acest proiect ne-am propus să facilităm accesul la informaţii şi să creăm un cadru nonformal de învăţare prin care tinerii liceeni, să observe ce beneficii le poate oferi natura şi să se dezvolte ca lideri şi cetăţeni activi. Educarea și informarea tinerilor din imediata apropiere a zonelor de sălbăticie este foarte importantă pentru a avea un impact pe termen lung în conservarea naturii”, spune Raluca Crista managerul proiectului.
Participanții la tabăra provin din zonele ariilor protejate Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, Parcul Național Retezat, Parcul Național Domogled – Valea Cernei și Parcul Natural Porțile de Fier . Tabăra “Activi pentru protejarea naturii sălbatice din Carpaţi“ face parte din seria de tabere organizate în proiectul “Sălbăticia din Carpaţi, bogăţie pentru oameni” cheltuielile fiind suportate de către organizatori, respectiv WWF prin programul de Cooperare Elvețiano-Român.
Alexandra JURCA