Tinereţea şi fidelitatea, premiate la Caransebeş

modelmic

Joi, 29 martie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a avut loc ceremonia de premiere a unui număr de 11 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, şi de acordare a titlului de Cetăţean al municipiului unei părţi a celor 65 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în cursul primului trimestrului al acestui an.

„Sunt bucuros că vă am musafiri în Sala de festivităţi a Primăriei municipiului Caransebeş, într-un moment important pentru toţi cei care sunteţi astăzi aici. Unii dintre dumneavoastră împliniţi zilele acestea 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, şi sper să le fiţi modele celor mai tineri, pentru că în ultima vreme vedem tot mai multe despărţiri, tot mai multe căsătorii făcute în pripă sau alte lucruri care nu ne sunt dragi, iar dumneavoastră, «cei din linia întâi», aţi reuşit să le depăşiţi, ceea ce nu e deloc uşor. În primul rând, vă doresc multă sănătate, pentru că restul se poate rezolva. În ceea ce-i priveşte pe cei tineri, dacă veţi avea răbdarea seniorilor, cu siguranţă şi voi veţi fi recompensaţi, căci viaţa vă va oferi bucurii pe care să le împărtăşiţi cu persoana care vă va fi alături”, a spus primarul Felix Borcean.

Edilul le-a acordat, apoi, seniorilor, câte o Diplomă de fidelitate şi un plic cu bani, iar tinerilor le-a înmânat titlul de Cetăţean al municipiului Caransebeş, după care cu toţii au închinat câte o cupă cu şampanie.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157695058808185″]

Cosmin VLAD

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei