Jandarmii cărășeni au efectuat în această dimineață o nouă acțiune în Piața Reșița Sud, având în vizor contrabandiștii de țigări. În urma raziei, au fost confiscate 350 de pachete de țigări netimbrate, toate descoperite în posesia unui bărbat de 37 de ani care locuiește în municipiul Reșița, fără forme legale.
„Marţi, 20 februarie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, au executat o acţiune punctuală în zona Piaţa Sud, din municipiul Reşiţa, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
În urma acţiunii desfăşurate de jandarmii cărăşeni, a fost identificat un bărbat în vârstă 37 ani, domiciliat fără forme legale în mun. Reşiţa, care deţinea ilegal ţigări de contrabandă, fiind descoperite şi ridicate în vederea confiscării 7000 ţigarete (350 pachete) netimbrate de diferite mărci.
Deoarece nu a putut prezenta documentele care să justifice ţigările găsite asupra sa, jandarmii au întocmit acestuia actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă”, conform art.270, alin.3, din Legea nr. 86/2006”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi, Marius Săndulescu.
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, fiind predată organelor abilitate ale statului împreună cu actele procedurale întocmite, pentru continuarea verificărilor.
Diana RADU
