Administrația locală din Oțelu Roșu a decis ca în 2019 să nu majoreze impozitele și taxele datorate de populație. Conform edilului, o astfel de modificare nu era necesară având în vedere că acestea au fost majorate anii trecuți. Pe de altă parte, s-a decis și ca cei care vor plăti în perioada aceasta datoriile, vor fi scutiți de penalități.
„În 2019 nu am modificat deloc taxele. Am avut o creștere în 2017-2018, de 25%, prima oară când am mărit taxele la Oțelu Roșu, de când sunt primar și nu cred că mai era necesară o mărire acum. Chiar dacă am văzut că foarte multe primării din județ au mai mărit, unele chiar considerabil. Dar cred că nivelul actual este suficient pentru că și așa este ușor să ceri, mai ales într-un orășel ca Oțelu Roșu unde pensionarii încă au pensiile insuficiente, alții sunt bolnavi, au nevoie de medicamente, de hrană și de un trai decent, este greu să le pui în povară și taxe și impozite mari”, a precizat primarul Luca Mălăiescu, în cadrul unei emisiuni live la Reper 24.
Conform edilului, rata de colectare a impozitelor și taxelor locale la Oțelu Roșu este destul de ridicată, de peste 80%. „Vinovat” de acest procent ridicat de colectare ar fi se pare și executorul fiscal, care din momentul în care a fost angajat a reușit să recupereze o bună parte a sumelor datorate de rău platinici.
„Conform legii am fost obligați să angajăm un executor fiscal care și-a făcut treaba foarte bine până acum. A început să pună propriri pe conturi, pe pensii, salarii, la firme și așa mai departe și am început să adunăm la bugetul local acei bani pe care alții nu i-au plătit de câțiva ani de zile. Și aici cu părere de rău trebuie să spun că sunt de acord cu executorul fiscal pentru că nu este corect ca unii să plătească și alții nu”, a mai adăugat edilul.
Puteți urmări aici întreaga emisiune cu primarul Luca Mălăiescu:
Diana RADU
Cum să mărească taxele ? Supără pensionarii și nu-l mai votează pentru mandatul cu numărul 3. Nu riscă primarele așa ceva.
Se poartă frumos cu ei, le organizează chermeze, revelioane, le face fântâni “anterizene” și în schimb primește voturi.
Să ai două mandate și să nu aduci nici un investitor în zonă … asa înseamnă să fii Luca.