Un tânăr din Caraș-Severin a decis să facă rost de bani, într-o manieră mai puțin obișnuită. Bărbatul, originar din Bocșa, s-a pus „pe muncă” noaptea trecută. La adăpostul întunericului s-a deplasat într-un parc din Timișoara de unde a smuls, cu tot cu rădăcină, peste 500 de narcise, pe care intenționa să le comercializeze. Bărbatul și-a văzut de treabă liniștit, fără să îl deranjeze nimeni în timp ce își bătea practic joc de eforturile autorităților de a înfrumuseța orașul. Ghinionului lui a fost că, după ce a părăsit deja parcul, a fost observat de o patrulă a Poliției Locale, căreia comportamentului bărbatului i s-a părut suspect.
„Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în zona centrală a orașului, au observat în jurul orei 02.30, un bărbat care se deplasa dinspre Parcul Justiției spre Piața Victoriei transportând două bagaje mari și având un comportament suspect fiind foarte grăbit. Imediat au trecut la urmărirea acestuia, oprindu-l și identificându-l în persoana lui G.E., de 28 de ani, din Bocșa, Caraș-Severin. La verificarea bagajelor, s-a stabilit că acesta ducea cu el nu mai puțin de 555 de fire de narcise, pe care a declarat, lucru constatat și la fața locului la verificarea ulterioară, că le-a sustras din Parcul Justiției, de unde le-a smuls cu tot cu rădăcină, cu scopul de a le comercializa”, informează reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Polițiștii locali l-au predat pe cel în cauză polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
foto: Poliția Locală Timișoara
Diana RADU


Respectivul a oferit flori poliţiştilor locali.
A respectat întocmai tăbliţele: “Nu daţi bani cerşetorilor!”
Nici măcar nu a rupt florile