„Suntem la pământ cu partea financiară”! Filimon așteaptă vești bune de la Hurduzeu!

modelmic

Primarul comunei Măureni, Brian Filimon, așteaptă cu speranță viitoarea rectificare bugetară a Consiliului Județean Caraș-Severin pentru a putea răsufla ușurat și a fi sigur că își va putea duce la îndeplinire fără probleme proiectele aflate în derulare și că va avea suficienți bani la buget pentru a plăti salariile angajaților din Primărie.

Așteptăm rectificare bugetară. Practic suntem în aceeași situație cu alte primării din județ, adică suntem la pământ cu partea financiară. Noi avem și multe proiecte, ceea ce înseamnă multe co-finanțări. Am înțeles că alte Primării nu mai au bani nici de salarii. Și la noi este o problemă destul de gravă, deoarece din partea Consiliului Județean și a celor de la București s-au primit sume infime anul acesta și sperăm ca la rectificarea din luna aceasta să avem vești bune și să putem să ne ducem proiectele la bun sfârșit”, a precizat pentru Reper 24, primarul Brian Filimon.

Edilul a ținut totuși să precizeze că în ciuda dificultăților economice, nu este dispus să renunțe la nici unul din proiectele pentru care a luptat și pe care a reușit să le câștige. „Aș încerca să găsesc variante de rezervă pentru co-finanțare”, a explicat Filimon, asta bineînțeles în cazul în care nu se vor primi suficiente fonduri la viitoarea rectificare bugetară. Totuși, în cazul în care nu se va face o rectificare în următoarele luni, Primăria Măureni ar putea ajunge și ea în imposibilitatea de a mai plăti salariile.

Am discutat cu colegi din alte Primării din Caraș-Severin și mi-au spus că de ceva luni nu mai plătesc salariile sau cotizațiile la stat și îi cred, pentru că sunt probleme majore. Dar, așteptăm vești bune sau măcar bunicele de la CJ, de la Guvern.

Totuși nu pot să nu remarc un fapt. Este o diferență foarte mare între sumele primite de comunele din Timiș și cele primite de comunele din Caraș. Sunt mulți factori care ne diferențiază, este adevărat, dar mă uit la comuna Birda care este în vecinătatea noastră și ajutorul financiar pe care îl primesc de la Guvern și de la CJ cei de acolo este de 10 ori mai mare decât cel primit de noi, având același număr de locuitori și întâmpinând aceleași probleme și nu mi se pare totuși un lucru normal. Dar asta este, asta avem și trebuie să găsim soluții pentru a finaliza proiectele și bineînțeles a aduce alte proiecte în comunitate”, a adăugat Filimon.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei