„Sunt mulți parlamentari care nu au ce căuta la București”, este de părere primarul Luca Mălăiescu!

modelmic

Mulți dintre senatorii sau deputații care au ajuns în Parlamentul României nu ar avea ce să caute acolo, este de părere edilul cărășean Luca Mălăiescu. Primarul de la Oțelu Roșu nu face distincții între partide și recunoaște că există inclusiv parlamentari social-democrați care nu își au locul în corpul legislativ.

Sunt mulți parlamentari și de la PSD și de la PNL și de la toate partidele care nu au ce căuta în Parlament, trebuie să fim sinceri până la capăt, dar de la USR cred că procentajul este cel mai mare. Eu am fost în Parlament de câteva ori și USR-ul este pe partea dreaptă a sălii, undeva toți, unul după celălat, câte doi în bancă, și am avut ocazia să îi observ. Credeți-mă, sunt foarte mulți care sunt luați de pe stradă, nu au avut liste, atunci când s-a format USR-ul ei au spus hai să te punem pe listă, că nu s-a gândit nimeni că ia 10% și au ieșit parlamentari care nu ai ce căuta în Parlamentul României. Deși, am spus-o și o recunosc, și la PSD există și la PNL există, dar USR-ul din acest punct de vedere este pe primul loc detașat”, a declarat Mălăiescu, invitat la o emisiune live la Reper 24.

Primarul a adăugat că se înțelege și lucrează bine cu parlamentarii cărășeni, făcând câteva referiri chiar și despre cei trei premieri social-democrați care au condus Guvernul în ultima perioadă. Mălăiescu s-a declarat convins de faptul că guvernarea Grindeanu ar fi avut beneficii importante pentru județul Caraș-Severin, în cazul în care ar fi fost una de durată. Pe de altă parte, primarul a precizat că l-a apreciat mult și pe Mihai Tudose, iar despre Viorica Dăncilă a afirmat că este un om deosebit, dar că din punct de vedere profesional o cunoaște mai puțin.

Puteți vedea aici emisiunea integrală cu primarul Luca Mălăiescu:

Citește și Primarul Mălăiescu promite: „La sfârșitul anului 2019 tot orașul Oțelu Roșu va avea asfalt! Și pe ultima străduță!”

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    „Sunt mulți parlamentari și de la PSD și de la PNL și de la toate partidele care nu au ce căuta în Parlament, trebuie să fim sinceri până la capăt…” a declarat Mălăiescu, invitat la o emisiune live la Reper 24.
    Eeee… Treabă autentic… românească :)
    Parlamentul nost’ (bicameral) are o cameră a comunelor (ca Armeniş?) şi una a “lorzilor”, după modelul englez. Adică… viţăvercea (vorba lui Caragiale).
    Cât despre expectanţe la valoare şi meritocraţie în “democraţie” (post seceră şi ciocan)… un eşec cu impostură cam pe toate planurile.
    Pe ţara asta a creeat-o, în urmă cu 100 de ani, un rege, nu un ţăran. Greşesc?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei