Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat că l-a demis pe Adrian Streinu-Cercel de la șefia Comisiei științifice speciale anti-COVID din Ministerul Sănătății. Decizia de demitere a venit în urma apariției în spațiul public a unui document controversat „Programul VACANȚA MARE de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19” asumat de Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, al cărui director este Streinu-Cercel.
„Domnul profesor Streinu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-Covid. Era chiar președinte. Noi avem discuții, sunt propuneri, chiar și această propunere, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus, gândim și oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord.
Apariția acelui plan de vacanță nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri. De altfel, decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al Comisiei. I-am comunicat și dumnealui acest lucru. Nu mai face parte din Comisie și nu mai e nici președinte. Nu a obiectat”, a spus ministrul Nelu Tătaru.
Ministrul Tătaru a mai precizat ca în locul lui Streinu-Cercel va fi numită dr. Adriana Pistol.
foto: curentul.info
Karina TINCUL
Nu domnul Tătaru l-a demis. El singur și-a făcut-o.
“Nelu Tătaru a anunțat că l-a demis pe Adrian Streinu-Cercel de la șefia Comisiei științifice speciale …”
–
“În planului doctorului Cercel grupele de risc sunt redefinite astfel:
Persoanele din grupa de vârstă de peste 65 de ani;
Persoanele din grupa de vârstă 40-65 de ani;
Persoanele cu vârstă sub 40 de ani:
Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă.
Totodată Streinu Cercel propune formarea unui Guvern anti-Pandemic sau a unui Minister intersectorial Pandemic care va elabora şi pune în funcţie acţiunile specifice.”
Aici era buba! Guvern anti-Pandemic cerut de un doctor, nu de un p**-arici de ţăran de la Armeniş.
Oamenii de ştiinţă trebuie înlăturaţi urgent din funcţii şi înlocuiţi cu miliţíeni şi politruci cu tupeu şi fără şcoală, în urgenţă.
Ministerul de Interne va asigura în continuare sănătatea publică precum şi veniturile cu tăiţeii necesari partidului liberal.
Chiar dacă acum sunt 10.000 de infectaţi (aici) şi aproape 200.000 de morţi (în lume), cifre în creştere liniară, cu dublare la fiecare 10 zile
Cu pretenţia că virusul se va conforma întocmai legilor juridice şi lui Vela, în statul de drept, miliţienesco – juridic. Isprava nula.
Adică canci!
Mișcare menită să-i crească popularitatea lui Iohanus și PNLului.
Când ajungi să demiți academicieni și să pui în loc persoane necunoscute …
Dr.Cercel are o idee + Nelu Tataru nu e de acord = Dr.Cercel e demis !
Unde am mai vazut noi asta ?
Aaaaa,la regimurile totalitariste,la comunisti…
O idee poate fi dezbatuta si perfectata,nu ?
Un stres si o responsabilitate mai putina pentru dr. Cercel…l-ati nenorocit :-)))
N-o fi dr.Cercel usa de biserica dar,in loc sa ne folosim creierele luminate,le inlaturam ! Prosti !