Au început încrierile pentru cea de-a II-a ediție a competiției sportive AlerGÂND la Pădure, eveniment care la edițiile precedente a reușit să adune zeci de alergători care s-au întrecut pe potecile împădurite ale Reșiței.
Doritorii se pot încrie pe lista de participanți până pe 27 aprilie.
„AlerGând la Pădure este un eveniment care promovează sportul în natură. Pana pe 27 aprilie se fac înscrieri on-line pentru a participa la acest maraton. E bine că în Reșița se organizează acest gen de evenimente care promovează orașul și împrejurimile. Sper să se înscrie cât mai muli participanți și să promovăm Reșița prin sport, împreună”, a declarat primarul Reșiței, Ioan Popa.
Prima ediție AlerGÂND la pădure a avut loc în data de 19 aprilie 2015 cu plecare și finish de pe stadionul Mircea Chivu. Au participat atunci aproximativ 180 de persoane atât din Reșița, cât și din alte localități cărășene, și chiar din alte județe, evenimentul fiind practic un prilej excelent de promovare a Reșiței și a împrejurimilor.
Concursul are și o dimensiune caritabilă. În 2015, în urma competiției, toți banii obținuți au fost înmânați copiilor Centrului Școlar de Educație Incluzivă Aurora din Reșița. Din aceleași fonduri, copiii centrului s-au putut bucura de o excursie în județul Hunedoara la Castelul Huniazilor și Cetatea Devei.
Tradiția s-a păstrat și la ediția din 2016, atunci când banii au mers către Fundația Humanitas Pro Deo.
Probele concursului “AlerGând la Pădure” sunt următoarele:
- Mini Cros “AlerGând la Pădure”: +3 km , având o diferenţă de nivel pozitivă de aproximativ +200 m precum şi o diferenţă de nivel negativă de – 200 m.
Start/sosire stadion, se parcurge o tura de stadion la start, urcare accentuată aproximativ +200m pe distața de 1 km, se ajunge în platoul Poiana Golului, apoi coborârea spre stadion, cu dificultate ridicată, se mai parcurge aproximativ jumătate tură stadion până la finish.
La finish – punct de control şi revitalizare complet, acesta va conţine apă plată, suc, fructe, dulciuri.
Timpul limită pentru parcurgerea traseului – 1h.
- Cros Reşiţa “AlerGând la Pădure”:+10km, având o diferenţă de nivel pozitivă de aproximativ +500 m precum şi o diferenţă de nivel negativă de -500 m.
Start/sosire stadion, se parcurge o tura de stadion la start, urcare accentuată aproximativ +300m pe distața de 2,5 km (cu 3 secțiuni de revenire intercalate), coborâre 2 km până la canton Doman – punct alimentare/hidratare, secțiune de viteză, 2 km drum forestier pe curba de nivel; urmează secțiune de urcare aproximativ +200 m, pe o distanță de 1 km unde se atinge punctul de altitudine maxim, apoi coborâre / secțiune de viteză – Poiana Golului – coborâre dificultate ridicată (aproximativ 1 km) – stadion.
La canton Doman (aproximativ 4,5 km) – punct de control şi revitalizare complet, acesta va conţine apă plată, suc, fructe, dulciuri, la fel la finish.
Timpul limită pentru parcurgerea traseului – 3h
- Semi-maratonul Reşiţei “AlerGând la Pădure”: +25km, având o diferenţă de nivel pozitivă de aproximativ +1000 m precum şi o diferenţă de nivel negativă de -1000 m.
Start/sosire / traseu stadion, se parcurge o tura de stadion la start, urcare accentuată aproximativ +300m pe distața de 2,5 km (cu 3 secțiuni de revenire intercalate), coborâre 2 km până la canton Doman – punct alimentare/hidratare, coborâre ușoară în satul Doman pe drumul auto de aprox.500m.
La intrarea în sat, se face stânga, se intră pe potecă (la aprox. 50 m izvor apă) apoi se intră pe urcarea cea mai accentuată a concursului de aprox. 3 km cu +500 m, formată din 3 secțiuni (cu porțiuni de revenire intercalate) – vârful Ponor (km 9) cu punct de alimentare/hidratare, urmează o secțiune de aprox. 8 km, coborâre și intrare pe drum forestier/ secțiune viteză până la canton Doman/ km 17,5 cu punct control/alimentare/hidratare. Se continua cu 2 km drum forestier pe curba de nivel, apoi secțiune de urcare aproximativ +200 m, pe o distanță de 1 km unde se atinge punctul de altitudine maxim, apoi coborâre / secțiune de viteză – Poiana Golului – coborâre dificultate ridicată (aproximativ 1 km) – stadion.
La canton Doman km 4,5/ km 17,5 – punct de control şi revitalizare complet, acesta va conţine apă plată, suc, fructe, dulciuri, la fel la finish.
Timpul limită pentru parcurgerea traseului este de 5 ore.
Diana RADU
