Spitalul Județean de Urgență din Reșița va fi dotat cu echipamente și consumabile medicale în valoare de peste 800.000 de lei, în cadrul unui proiect derulat pe fonduri europene. Acestea sunt destinate în mod special tratării pacienților COVID-19.
Reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin informează că președintele Romeo Dunca a semnat săptămâna aceasta contracte în valoare totală de aproximativ 810.000 de lei, aferente achiziției de echipamente și consumabile medicale ce vor fi livrate Spitalului Județean de Urgență Reșița. În dotarea principalei unități spitalicești din județ vor intra: aparate de ventilație ATI (7 buc); defibrilator bifazic (2 buc), sistem sterilizare aer UVR-MI (3 buc), incubator probe biologice (1 buc), termoblock digital (1 buc); stand magnetic (2 buc), dar și pipete multicanal și automate, precum și un incubator probe biologice. Echipamentelor medicale enumerate li se adaugă consumabile medicale cu o valoare totală de 257.000 lei (fără TVA).
Achiziția s-a făcut în cadrul proiectului „Consolidarea capacității sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza Covid-19, în județul Caraș-Severin”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
„Implementat de către Consiliului Județean Caraș-Severin, proiectul are o valoare totală de 1.537.753,95 lei (cu TVA), echivalentă cu 100% din valoarea totală eligibilă aprobată, și are drept obiectiv, așa cum o spune și titlul proiectului, consolidarea capacității sistemului medical în contextul pandemiei cauzată de criza COVID-19 la nivelul județului Caraș-Severin”, precizează Camelia Basaraba, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Caraș-Severin.
Karina TINCUL