Sorin Simescu – director Green Ecobauer: „Sper într-o colaborare reală, nu doar declarativă, cu autoritățile locale“

modelmic

 

În urma articolului „Reșița are o nouă haldină de gunoi, la km 7“, am dorit să aflăm și punctul de vedere al operatorului care se ocupă la nivel de județ de gestionarea deșeurilor, observând că și la punctul de lucru al acestei societăți din Dealul Lupacului s-au adunat cantități impresionante de deșeuri.

Directorul Green Ecobauer, Sorin Simescu, afirmă că situația se datorează unei proaste și aproape inexistente colaborări cu unele primării, în sarcina cărora se află serviciul de salubrizare al localităților prin diverși operatori.

„După cum am mai afirmat în repetate rânduri, inclusiv în ședința colegiului prefectural din 30 mai 2016, faptul că societatea noastră a creat acel stoc de deșeuri pe platforma betonată de la punctul de lucru din Dealul Lupacului, se datorează exclusiv autorităților publice locale, care, cu câteva excepții, nu înțeleg să-și plătească la timp operatorii care realizează colectarea deșeurilor pe raza UAT-urilor respective. Țin să precizez că stocul de deșeuri creat de care aminteam, nu reprezintă servicii plătite și nerealizate de către societatea noastră și este compus doar din acele cantități pe care nu le-am putut procesa tocmai datorită neachitării serviciului respectiv de către UAT-uri. Demersurile noastre au început în luna decembrie a anului trecut și nu contenesc nici acum în rezolvarea unei probleme care până la urmă se răsfrânge asupra stării de sănătate a populației.

Atâta timp cât primarii nu au înțeles și nu vor înțelege că gestionarea deșeurilor este o problemă economică ce necesită un flux financiar constant, ca și fluxul de deșeuri, problemele vor deveni în cel mai scurt timp foarte grave. Aș mai adăuga un singur lucru, Primăria Reșița, pentru că aici trăiesc și locuiesc, n-a înțeles vreme de două luni, aprilie – mai, să-și achite datoriile către operatorul local de colectare a deșeurilor, decât la nivel declarativ.

IMG_6718

 

Mai mult decât atât, soluția găsită de dânșii, cea a kilometrului 7, unde gunoiul se depozitează direct pe pământ infiltrând pânza freatică cu levigat ( mai ales că în ultimele zile a plouat foarte mult) o suprafață neîmprejmuită, nepăzită, fără iluminat și fără sursă de apă pentru igiena muncitorilor sau pentru stingerea unui posibil incendiu. De fapt, conform solicitării făcute către ISU Semenic într-una din nopți, aceștia s-au deplasat la km 7 tocmai pentru a stinge un incendiu.

Mai am o singură nelămurire: toate aceste măsuri luate de administrația locală împreună cu operatorul de salubrizare, (atâta timp cât Green Ecobauer este o societatea autorizată de APM CS pentru activitatea desfășurată și care funcționează în continuare), mi se par cel puțin lipsite de profesionalism, dacă nu făcute cu rea credință. Închei prin a mai ridica o problemă. Cum este cuantificată în lipsa unui cântar – basculă la kilometrul 7, cantitatea de deșeuri colectată de operator și subvenționată de administrația locală?

Sper că odată cu schimbarea conducerii administrative a municipiului să avem o colaborare mult mai bună, discuții și dezbateri pe această temă, fiind convins că doar împreună cu noua administrație locală vom putea rezolva, pe termen mediu și scurt, o problemă atât de gravă ca cea a gestionării deșeurilor din municipiul Reșița și din județ“, a declarat Sorin Simescu, directorul general al societății Green Ecobauer SRL, operatorul județean care se ocupă de gestionarea deșeurilor în Caraș-Severin.

 

Sergiu TABAN

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei