
Trupul neînsuflețit al celui care a fost ministrul apărării și președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a poposit pentru ultima oară în clădirea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin, locul unde de-a lungul timpului Frunzăverde a luat decizii importante pentru județ, a organizat campanii electorale, întâlniri festive, a primit personalități din sfere diverse și a rostit discursuri memorabile.
La acest moment de o emoție aparte, alături de membrii familiei, mama, soția și fiica lui Sorin Frunzăverde, au fost prezenți prieteni apropiați și foști colaboratori din perioada în care defunctul conducea destinele Camerei de Comerț din Caraș-Severin. Au rostit cuvinte in memoriam Sorin Frunzăverde, fostul președinte al CJ Caraș-Seveirn, dr. Iosif Secășan, directorul CCIA Caraș-Severin, Petru Buzzi, primarul comunei Fîrliug, Ioan Borduz și interpretul de muzică populară Petrică Moise.

Într-un gest de fraternitate pe care i-o vor purta celui care a fost Sorin Frunzăverde chiar și dincolo de moarte, prietenii celui dispărut au cântat în cor „Minunată-i prietenia“, cântecul care crea vibrația adevăratei prietenii la manifestările organizate pe tot cuprinsul județului.
Pentru că, indiferent cât de mult ar încerca diverși imberbi să întineze memoria celui ce ne-a părăsit, personaje lipsite de un minimal bun simț, prin proferarea de jigniri, mizerii absurde și lături, în aceste zile, pe sicriul lui Sorin Frunzăverde, ba chiar o zonă cretinoidă care-și manifestă satisfacția pentru moartea fostului ministru, nimeni nu va putea să-i răpească statutul de personalitate reper a județului Caraș-Severin, un om cu o cultură vastă, recunoscut la nivel național și internațional, uneori incomod pentru mai marii națiunii, dar admirat de toți aceștia și de a cărui reprezentare în funcții de rang înalt conjudețenii s-au putut mândri, un om care a marcat ultimele trei decenii ale acestui județ.
Cu siguranță se putea face mai mult de către Frunzăverde în Caraș-Severin, așa cum, cu aceeași siguranță Sorin Frunzăverde ar fi avut capacitatea de a conduce guverne sau chiar statul român. Istoria s-a scris. Rămâne interpretat într-un fel corect de cei care l-au știut îndeaproape și într-o cu totul altă notă de cei care ascultă radio șanțul și nu au avut bucuria să-l cunoască pe Sorin Frunzăverde.
Urmăriți cuvintele rostite de prieteni la ultimul popas de la „Cameră“ al lui Sorin Frunzăverde:
Iar aceste versuri l-au călăuzit în existența sa efemeră pe acest pământ, pe cel care a fost Sorin Frunzăverde:
”Minunată-i Prietenia
Cel mai scump si drag cuvânt,
O cunosc numai aceia
Care-n viață știu a fi
Omenoși cu oamenii…”
La revedere, omenosule SORIN FRUNZĂVERDE!
Diana RADU
Mai puțin și-l vor face sfântul Frunzăverde, vor deschide și loc de pelerinaj la CJ Caraș …
Cam ăsta e sistemul de valori în România: Secășan, Borduz, Buzzi au făcut parte dintr-o întreagă rețea de rude, oameni de afaceri și tovarași de partid, care a căpușat bani publici, în fruntea rețelei fiind chiar Frunzăverde, s-au ales cu dosare penale, iar acum sunt prezentați ca exemple.
Emilut cat de mult ne dorim sa te comemoRam si pe tine dar pe tine ne urinam , g*****le