Polițiștii rutieri cărășeni derulează săptămâna aceasta o amplă acțiune de prevenire a accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Activităţile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale U.E.
Vor fi oprite la control autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri. Acțiunea se va desfășura conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).
„În cele 7 zile, controalele polițiștilor vor avea în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Caraș-Severin.
Acțiunile polițiștilor pe această linie continuă și în perioada următoare.
Karina TINCUL
