
Localitatea Socol va avea sistem de telegestiune pentru monitorizarea iluminatului stradal. După finalizarea lucrărilor la noul sistem de iluminat în comună, se așteaptă ca ultimul pas să fie făcut, adică firma care a realizat lucrarea să pună în aplicare telegestiunea, un sistem inteligent de monitorizare a iluminatului stradal.
În momentul de față în județul Caraș-Severin doar Socol și Carașova beneficiază de o astfel de investiție.
„În câteva săptămâni sper să finalizăm. Urmează să depunem și ultima cerere de plată la Ministerul Dezvoltării și să încheiem și acest contract”, a precizat Olgița Ghiță, primar comuna Socol.
Proiectul privind iluminat stradal eficientizat a fost realizat din bani guvernamentali, prin PNDL2, contractul cu Ministerul Dezvoltării fiind semnat anul trecut, iar valoarea totală a investiției s-a ridicat la aproape un milion de lei.
„Au fost conectate la iluminatul stradal, prin leduri, cele 5 localități: Baziaș, Socol, Câmpia, Pârneaura și Zlatița. Pe lângă iluminatul stradal am avut această oportunitate să dezvoltăm și telegestiunea. Prin niște releie radio, noi din sediul Primăriei putem observa tot ceea ce se întâmplă cu iluminatul stradal.
Dacă cade un neon pe un stâlp, noi știm unde și în ce sat și putem să intervenim, sau să punem fusul orar, de exemplu noaptea să fie iluminatul mai slăbuț să nu se consume atâta energie, cu toate că s-a redus aproape cu 40% consumul de energie prin instalarea noului sistem de iluminat stradal și asta ne ajută mult la buget ”, a mai spus primarul din comuna Socol, Olgița Ghiță.
Elena FRANȚ