Ziua Internațională a Femeii a reprezentat un moment propice pentru apropierea, printr-un gest rafinat, de cele ce ne-au dat viață, cele ce ne sunt partenere de viață, colege de lucru sau vecinele pe care le salutăm cu blândețe. 8 Martie este ziua în care tinerii social democrați reșițeni, cu președintele Darius Căplescu în frunte, să pornească pe străzile Reșiței, pentru a oferi fire de trandafir tuturor doamnelor întâlnite.
TSD-iștii reșițeni, Darius Căplescu, Sergiu Caplea, consilierul local Mihai Iliuță Boru și alți colegi din cadrul organizației municipale, au înfruntat vremea mohorâtă și ploioasă fiind cu zâmbetul pe buze în mijlocul doamnelor și domnișoaelor din zonele Centrul Civic, zona Universității Eftimie Murgu, Parcul Tricolorului și Victoria din Govândari.
Toate femeile întâlnite s-au declarat încântate de gestul tinerilor TSD Reșița și le-au mulțumit acestora pentru că și-au răpit câteva ceasuri pe care și le-au dedicat, cel mai probabil, unor doamne și domnișoare pe care le-au întânit dezinteresați, pentru prima oară în viața lor și pe a căror intenție de vot nu au cum să mizeze. De altfel, așa cum susținea președintele TSD Reșița, Darius Căplescu, gestul este cel care contează și rămâne întipărit în această zi de 8 Martie, iar o floare poate aduce, măcar pentru o clipă, zâmbetul și o mică mulțumire pe chipurile femeilor ce ne înconjoară.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157688590511230″]
Sergiu TABAN

