Situația Spitalului Municipal Caransebeș este incertă în viziunea DSP Caraș-Severin

a

Cu toate că de mai bine de o săptămână în Spitalul Municipal din Caransebeș nu mai este internat niciun pacient infectat cu COVID-19, situația acestuia rămâne incertă după cum se exprima directorul demisionar al Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin, dr Romeo Dumitrescu:

„Spitalul din Caransebeș este acum sub lupa Procuraturii ca și domnul primar (Felix Borcean) și duce în prezent o activitate cum se poate. Spitalul din Caransebeș a fost deschis pentru toate specialitățile întrucât acolo ultimul pacient diagnosticat cu COVID a fost externat de aproape 2 săptămâni și se fac eforturi foarte mari pentru a redeștepta o situație care a fost tradițională, dar care a avut mult de suferit în urma celor petrecute între administrație, medici și asistenți. Acolo a fost un șantier deschis care a fost doar parțial rezolvat. Au dispărut posibilitățile de practicare în ambulatoriul de specialitate și chiar președintele Colegiului Național al Medicilor, dr Gheorghe Borceanu, a făcut o apreciere, ne arată că de fapt  va trebui să treacă un interval destul de mare de timp pentru ca să poată medicii să reia activitatea în această locație.

Mai este și un laborator clinic, unde nici acum și e bine că deocamdată nu e nevoie, acel aparat de genetică moleculară, foarte costisitor, nu poate să funcționeze din cauza lipsei hotei și a reactivilor, nu este pusă în funcție instalația de oxigen, acele extensii foarte frumoase dar care nu au aparatură în ATI de asemenea stau pe dreapta. Desigur vor trebui alte investiții, alte posibilități financiare, care trebuie gândite, după părerea mea și cred că și a dl prefect Gâfu, de către un corp de control al Ministerului Sănătății. Așa degeaba vin tot felul de controale și de evaluări, dacă cineva nu ia taurul de coarne ca să vadă ce se face. Spitalul acela, ca și acesta de la Reșița, au datorii foarte mari, au conturile blocate și de fapt sunt în prezent într-o situație foarte critică“.

Dr Romeo Dumitrescu a mai precizat că în prezent, toate investigațiile de laborator se fac cu aparatură închiriată, iar prețurile de investigații sunt foarte ridicate și se duc spre firma care a oferit aparatura spre închiriere.

 

Dan AGACHE

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „Spitalul din Caransebeș este acum sub lupa Procuraturii ca și domnul primar (Felix Borcean) și duce în prezent o activitate cum se poate.“.

    Normal sub “miliţianul” Vela de la Armeniş şi penele lui.
    Miliţienii şi procurorii au mai contribuit la “sănătatea publică” … adică au “produs” un infarct miocardic în timpul “audierilor” şi regretatului dr. Albulescu (medic ginecolog) pe care l-au trimis pe lumea cealaltă.
    Şi era un medic foarte bun, fie-i iertat …

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei