Siguranța reșițenilor, amenințată de degradarea Funicularului! Pe Barbălată îl paște o amendă „grasă” !  

modelmic

După ce s-au realizat chestionare și dezbateri pentru a se stabili soarta Funicularului, toți cei implicați se spală pe mâini cum pot de această problemă, situația fiind încă incertă.

Autoritățile locale din municipiu se lăudau de curând că vor achiziționa construcția metalică și îi vor căuta o utilizare eficientă, în timp ce Costel Ciobanu, proprietarul actual, era constrâns să ia măsuri pentru ca accidentele cauzate de degradarea  Funicularului să nu se mai repete.

Totul a rămas în aer, însă. Funicularul se află tot în posesia lui Barbălată, care se pare că nu dă doi bani nici pe construcția emblemă pentru municipiu, nici pe siguranța reșițenilor.

Tocmai de aceea, chiar dacă autoritățile locale au uitat de planurile mărețe de achiziție, vor totuși să se asigure că se face ceva pentru ca Funicularul să nu mai fie un pericol. Astfel, Barbălată a mai primit o notificarecu privire la obligația de a lua, în regim de urgență, măsurile care se impun pentru a evita accidentele provocate de desprinderile sau căderile de obiecte de pe această construcție.

„În prezent, anumite elemente din structura podului, plasa din sârmă şi materialele care se află pe aceasta (inclusiv litere care făceau parte din stemă) prezintă un real pericol pentru cetăţenii care se deplasează în locurile publice, aflate sub funicular, cât şi pentru locuinţele sau construcţiile, situate în zonă”, explică autoritățile reșițene.

În cazul în care nici de data aceasta afaceristul reșițean nu-și dă puțin interesul pentru asigurarea Funicularului, acesta se va alege cu câteva amenzi consistente, conform prevederilor legale în vigoare.

 Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. Cristian

    Poate va fi amendat, dar numai dupa ce pleaca STEPANESCU de la Primarie.
    Imi este greu sa cred, avand afeceri impreuna (lemn, spatii …………) cel putin in trecut, asa ca totul este numai praf si pietre in ochi si capul cetateanului.

  2. Petre

    Funicularul nu a fost si nu este o “constructie emblema” – este doar o monstruozitate care pune in pericol vietile celor care trec pe sub el.
    Chestia cu “simbol al orasului” sau “constructie emblema” nu e decat o incercare de manipulare a “padurarului independent” pentru a reusi sa-l cumpere de la cine-l detine … dar nu pe banii lui ci pe banii resitenilor.
    Primaria nu are bani nici sa cumpere cantitatea de vopsea necesara pentru o vopsire dar face planuri si proiecte fantasmagorice – ca si marele proiect de amenajare a unui loc de agrement pe Dealul Golului. Poate ca pentru viitoarea campanie electorala edilul sef o sa-l scoata de la naftalina si o sa incerce din nou sa abureasca resitenii cu acel proiect asa cum in aceasta perioada incearca sa-si apropie toti pensionarii nostalgici care nu mai inteleg nimic din felul cum se misca lumea acum.

  3. Brucan

    Barbalata, lasă-ne băiatule si dute! Ai făcut din resita o bișnițăreală mizerabila, cu aportul greilor politicii din Caras Severin si Resita. Ți-e gata bagajul? Ca se-aud sirenele de la București

  4. adam

    IN DRUM SPRE MONIOM IMI SARE IN OCHI FOSTUL ABATOR, DE CE NU AU AJUNS LA O INTELEGERE C+C CU BARBALATA SA DEZVOLTE ACOLO UN COMPLEX DE NIVEL EUROPEAN, SA NU SE INGHERSUIE IN CALNIC. VA SPUN EU DE CE: BARBALATA NU ESTE ALTCEVA DECAT UN BISNITAR.
    ATENTIE PRIMARE! CINE SEAMANA S-ADUNA!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei