Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin prezintă în această perioadă elevilor de liceu oferta educaţională a şcolilor de poliţie, în cadrul unei campanii derulate la nivel naţional.
Campania „Şi TU poţi deveni POLIŢIST”, derulată de IPJ Caraş-Severin, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciul de Resurse Umane a ajuns la Liceul Teoretic „Diaconovici Tietz”. Elevi de clasa a X-a au stat de vorbă cu oamenii legii despre cum pot ajunge să studieze la una dintre instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne dacă îşi doresc o carieră în poliţie. „Campania naţională „Şi TU poţi deveni POLIŢIST” are drept scop promovarea, în rândul elevilor de liceu, a profesiei de poliţist şi a ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ specializate – Şcolile de Agenţi de Poliţie şi Academia de Poliţie „A.I.Cuza”.
Astfel, 43 de elevi din două clase de a X-a de la Liceul Teoretic „Diaconovici Tietz” au fost beneficiarii unei activităţi de informare organizată de poliţişti, în cadrul căreia, elevii au fost familiarizaţi cu specificul acestei meserii, avantajele profesiei de poliţist, condiţiile de admitere şi de studiu din instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, având o opţiune în plus atunci când se vor decide în privinţa propriei cariere”, a explicat Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
În completarea informaţiilor oferite de poliţişti, elevii au vizionat un film de prezentare a unităţilor de învăţământ specializate şi au fost familiarizaţi şi cu paginile web ale acestora, unde pot regăsi mai multe detalii despre cum pot ajunge să îmbrace uniforma.
Diana RADU


Iară bani de furat! !!!