Și-a pierdut viața încercând să repare acoperișul casei!

viata

Un bărbat din Ohaba Mâtnic și-a pierdut viața după ce a căzut de la înălțime. Contactul cu solul i-a produs leziuni grave în zona capului, care i-au fost fatale.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru, bărbatul de 49 de ani s-ar fi urcat pe acoperișul casei pentru a face unele reparații. La un moment dat, acesta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se grav la cap. La fața locului a ajuns un echipaj de la ambulanță și s-au început procedurile de resuscitare. La scurt timp însă a fost declarat decesul bărbatului.

Trupul bărbatului a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.

Poliția continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc decesul bărbatului fiind deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă, moarte suspectă.

foto: ziare.com

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei