Intotdeauna mi-a plăcut apa.
M-am născut în zonă de podiș, cu surse de apă, aproape. Amintiri dragi mă poartă pe maluri de râuri mai mici sau mai mari, de pâraie cu debit sănătos, de ape repezi de munte, sau în vacanțe la mare. De când destinul mi-a oferit cea mai frumoasă surpriză iar viața mea a devenit o vacanță permanentă, am primit și marea, drept bonus. Și dacă tot o vezi zilnic in fața ochilor, cum să nu o și ”înfrunți”?
Se poartă (observ, în toată lumea) acțiunile de genul ”alerg…”, ”dansez…”, ”gătesc…”, ”desenez….”, ”traversez (marea) pentru tine….”
Importantă e cauza, sau motivul, că pe urmă intervine ”brainstormingul”, adică binecunoscuta tehnică de creativitate în grup, menită să genereze un număr mare de idei, pentru soluționarea problemei.
Am participat recent, la ”Travesia solidaria”, o călătorie pe mare, dus-întors, între două localități, banii rezultați din taxele de înscriere fiind destinați susținerii unor programe sociale, sau cauze umanitare. Amănuntele nu au importanță câtă vreme subiectul e altul: cum parcurgi pe mare, distanța dintre două localtăți, ele aflându-se pe țărm la nici 70 de kilometri una de cealaltă? Greu, acesta e răspunsul! Pentru neinițiați ca noi, infernal!
Timp frumos, căldură sufocantă, vânt favorabil cât să impingă velele, iată motive suficiente pentru a ”înfrunta” marea într-un weekend la început de cireșar….
Gata de start la ora 10 dimineața, nu mi-aș fi închipuit că 10 oameni, mari și mici, vom fi ”captivii” unei ambarcațiuni ce va utiliza mai mult forța vântului decât forța motorului propriu.
Și-am plutit așa…la început urmărindu-i cu maxim interes toate gesturile tânărului navigator de care depindea de-acum, călătoria noastră. Desfășura și înfășura cele trei vele cu o îndemanare de nedescris. Sforile și scripeții zburdau ăn mâinile lui iar cheile de siguranță se așezau cuminți la simpla atingere. Am aflat câte nu aș fi crezut despre cum se înfruntă marea, unități de măsură, aparatură de bord, distanțe, semnale acustice și vizuale, cum se participă la competiții nautice, organizatori, sponsori, investiții, premii…și câte și mai câte.
Pe urmă, cu maximă atenție am urmărit o altă poveste demnă de un scenariu de film, spusă de doi dintre colegii noștri de călătorie. Atinși de nebunia tinereții și dorul de aventură, în urmă cu 10 ani, cei doi soți au decis să plece in călătoria vieții lor. Timp de un an și jumătate, marea le-a fost și casă și masă și loc de destindere și de educat doi copii, unul de patru altul de șapte ani. Pornind de pe coasta estică a Spaniei, familia de navigatori a traversat la bordul unei ambarcatiuni cu vele, intreaga Mediterană, până în Cipru și înapoi. Opririle au constituit motive de a cunoaște țări, așezări, istorie, cultură, artă și alte cele necesare sufletului și minții. Bineînțeles că odată reveniți acasă, copiii au fost supuși unor teste serioase, cei doi dovedind cunoștințe mult superioare față de colegii lor de clasă. Călătoria s-a încheiat cu ”happy end”, cu tot greul determinat de indelungate zile cu vreme neprielnică, valuri cât casa, defecțiuni ale bărcii ….
La un moment dat, s-au terminat poveștile, s-a terminat vântul, s-au estompat zâmbetele….începea nerabdarea! Marea nerabdare a călătorului care are în față și în spate apă, in stânga apă iar la dreapa, nici aproape dar nici departe, în zare…țărm! Nefiresc de departe mi se părea pământul și mult prea departe sfârșitul călătoriei. Am avut nevoie pentru asta de șapte ore, timp în care vântul a suflat ca nebunul, biciunindu-ne fața, mâinile și tot ce nu era protejat de îmbracăminte.
”Travesia solidaria ” a fost cu siguranță un tur de forță, un test al răbdării și al nervilor tari, care mi-a demonstrat încă odată că dragostea de mare se transmite ombilical, că navigația nu-i o joacă și că, cine are curiozități nu pleacă la drum, nedocumentat!
Adriana BAGHIU
