Moment inedit și emoționant astăzi la Reșița, unde jandarmii cărășeni au adus un omagiu colegului lor Nicolae Marcu, care și-a pierdut viața în urmă cu exact 100 de ani, pe data de 14 iunie 1919, în timpul unei misiuni.
Ceremonia organizată de reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin a început cu intonarea imnului României, după care inspectorul șef al IJJ, Alexandru Tobă, a reamintit ultimele clipe din viața eroului jandarm Nicolae Marcu, împușcat în timp ce încerca să apere de tâlhari o ladă în se aflau salariile minerilor de la Doman.
„Pe la orele două după amiezi, jandarmul N. Marcu a însoţit în trăsură pe trei oficianţi ai societăţii căilor ferate la Doman ca să distribuie salariul muncitorilor de la ocnele de cărbuni de acolo. La Gura Sârnicului – unde drumul se pare a fi mai strâmt – oameni nesăţioşi şi râvnitori după câştig neleguit, din tuficul des de pe ambele părţi ale drumului au puşcat mai întâi asupra cailor dintre cari unul momentan a şi căzut, la ce vizitiul şi cei trei funcţionari săriră din caleaşcă. Vizitiul o tuli spre Doman, funcţionarii spre Recita; iar bietul Marcu conştiu de misiune sa, nu şi-a părăsit locul voind astfel cu orice preţ şă ţină în siguranţă plata muncitorilor în sumă de 180000 coroane, ce rămase în lada din trăsură. Astfel înainte de a fi orientat dincotro vin puşcăturile pânditorii nesăţioşi ascunşi în tufiş şi postaţi în trei locuri l’au precedat şi repetind, L-au nimerit pe sărmanul Marcu de mai multe ori. Lovitura mortală cum să vede i-a cauzat-o plumbul ce l’a nimerit în cap. Totul s-a petrecut în decurs de nişte secunde în momentul nefericit când din întâmplare jandarmeria locală, a eşit la faţa locului, unde asemenea grăbind şi d-l protopretor Dr. Gropsoreanu, au constatat moartea jandarmului Marcu, care zăcea în un lac de sânge, asemenea şi caii crepaţi, iar lada cu bani furată”, se povestea în presa de acum 100 de ani, într-un articol publicat în ziarul Drapelul din Lugoj și prezentat participanților la ceremonia de astăzi de colonelul Alexandru Tobă.
Faptele s-au petrecut în Valea Domanului, din Reșița, la intersecția DN 58 cu strada care duce spre Hanul La Boierul și unde a fost ridicat un monument în cinstea lui Nicolae Marcu. În fața acestui monument s-a derulat și ceremonia de astăzi, după un moment de reculegere în memoria eroului jandarm, având loc o reconstituire a momentului în care Nicolae Marcu și-a pierdut viața (cu recuzită asemănătoare cu cea din anul 1919), urmată de o slujbă religioasă și alocuțiunile autorităților. Emoție au stârnit în rândul celor prezenți cuvintele Liubiței Raichici, directorul Direcției Județene de Cultură, care a vorbit cu pasiune de importanța cultului eroilor. A urmat depunerea de coroane de flori, iar mai apoi, conform tradiției românești, o masă de pomenire a celui care și-a pierdut viața la datorie.
„Este un eveniment care s-a dorit a fi emoționant și cel puțin pe mine și pe colegii mei ne-a emoționat, un moment care încearcă să demonstreze că printre valorile care ne definesc în primul rând trebuie să stea istoria, tradiția. Trebuie să învățăm să ținem la înaintașii noștri. Nu ca să nu le mai repetăm greșelile, ci pur și simplu să dăinuiască în noi, în sufletul nostru acele gânduri bune. În ziua de astăzi, simțim și trăim cu multe gânduri critice față de alții. Ar fi bine, și eu cel puțin stau lângă părintele meu de la unitate și încerc să învăț ce înseamnă smerenia. Trebuie să ne respectăm în primul rând pe noi, să ne schimbăm pe noi, sufletele noastre să se schimbe. Criminali au fost și atunci și morți și eroi au fost și atunci și sunt și astăzi. Acum 100 de ani exista unitate. Au fost 6.000 de reșițeni alături de un jandarm care venea din Ardeal și care credea în valorile despre care vă vorbesc, a considerat că trebuie să își dea viața ca să apere salariile reșițenilor și reșițenii l-au cinstit și s-au adunat foarte mulți în ziua înmormântării lui. Mi-aș dori din suflet ca și reșițenii mei și eu în primul rând, să încep să învăț să țin aproape de semenii mei, de reșițenii mei”, a declarat, emoționat, la finalul manifestării de astăzi, colonelul Alexandru Tobă.
Și-au arătat respectul față de cel căzut la datorie toți reprezentanții structurilor militare prezenți la eveniment, care au înmânat câte o garoafă celui care s-a interpretat pe jandarmul Nicolae Marcu în reconstituirea faptelor petrecute în urmă cu 100 de ani. La final, brațul de garoafe a fost depus la picioarele monumentului ridicat în cinstea celui care și-a pierdut viața la datorie.
Karina TINCUL

















Mulțumesc mult pentru că ați fost alături de noi!