Un șef de serviciu din cadrul A.P.I.A. Caraş-Severin a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Acesta este acuzat că ar fi obținut 1.000 de euro de la o persoană pe care a mințit-o că i-a aranjat transferul la A.P.I.A. Caraş-Severin.
„Inculpatul M.R.P a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înşelăciune, întrucât în calitate de şef serviciu în cadrul A.P.I.A. Caraş-Severin, în perioada mai-iunie 2018, prin prezentarea ca adevărată a faptei mincinoase că ar fi rezolvat la „Bucureşti” transferul la APIA Caraş-Severin a persoanei vătămate G.G., a obţinut pentru sine un folos injust în cuantum de 1000 euro, în două tranşe, princinuind celei de urmă o pagubă echivalentă.
Rechizitoriul a fost avizat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin”, se arată într-un comunicat de presă transmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Precizăm că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Diana RADU
